TÂRGURI AUTOHTONE ȘI FASHION SHOW-URI ÎN ACEST WEEKEND, LA PALAS

Luna decembrie are mai multe semnificații, iar de ziua noastră, a românilor, Palas are pregătite mai multe surprize, care îi vor mulțumi și pe cei care au tradiția în suflet, dar și pe cei ce simt nevoia de ceva nou.

Până pe 1 decembrie 2019, persoanele care vor veni la Palas vor putea vizita Târgul 100% românesc care are loc în Atrium și vor putea alege dintr-o paletă largă de produse autentice, fabricate în țara noastră. Tricotaje din lână, care ne duc cu gândul la bunicile noastre ce împleteau lângă sobă, sucuri naturale, pe care le făceam împreună cu părinții noștri când eram mici, și cosmetice bio –sunt doar câteva exemple din gama variată de produse autohtone ce vor fi aduse de către cei 15 expozanți prezenți la Târgul 100% românesc.

Pe noi, românii, ceea ce ne definește cel mai bine este creativitatea și simțul foarte bine dezvoltat al frumosului, iar ca să nu uităm asta, Palas vă invită la două spectacole inedite: Artistic Vision by Donna Carina,urmat de Cătălin Botezatu Fashion Show, ce vor avea loc tot de ziua noastră, adică duminicăde la ora 17:00, în Atrium Palas Mall.

Pentru că este luna darurilor și a bucuriei, până duminică, 8 decembrie, în Atrium va fi și Târgul de Moș Nicolae. Cei care sunt în căutarea unui cadou elegant și inedit pentru cei dragi, îl pot găsi aici, în multitudinea de bijuterii, produse de marochinărie, decorațiuni, articole vestimentare și multe altele.

Totodată, la Palas vor fi inaugurate decorațiunile de Crăciunsâmbăta aceasta, de la ora 19:00. Iar pentru a intra în spiritul sărbătorilor, vă invităm la un Concert Coral și Instrumental susținut de Filarmonica de Stat „Moldova” Iași și soprana Veronica Anușca.

Fie că vrei să colinzi târgurile tradiționale, să participi la inaugurarea decorațiunilor de Crăciun sau să admiri spectacolele inedite organizate de Donna Carina și Cătălin Botezatu, Palas te așteaptă!