PLUS cere Parlamentului schimbarea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente

PLUS cere Parlamentului schimbarea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, după ce acesta a discutat cu ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, despre o colaborare între autorităţile specializate în organizarea proceselor electorale din cele două ţări.

„PLUS cere Parlamentului României schimbarea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente. Acesta consideră oportun să negocieze un parteneriat cu Rusia în domeniul electoral. Aceeaşi ţară care este considerată, în rezoluţii repetate ale Parlamentului European, ca fiind responsabilă pentru amestec în procesele electorale europene, specialistă în atacuri hibride împotriva democraţiilor noastre”, se arată într-un comunicat al PLUS.

Preşedintele executiv al formaţiunii, Dragoş Tudorache, a precizat că societatea românească are nevoie de garanţia independenţei celor care gestionează procesul electoral şi că preşedintele AEP „nu mai poate furniza o astfel de garanţie”.

„PNL şi partidele parlamentare nu trebuie să ezite în a discuta situaţia şi a-l schimba din funcţie de urgenţă dacă nu găseşte argumente care să dea încredere în echidistanţa sa politică şi adecvarea sa pentru postul ocupat. Să nu uităm că se află acolo plantat de regimul Dragnea şi se dovedeşte încă o dată ce fel de oameni şi ce politici vizau cei pe care conducerea PSD i-a numit în diverse funcţii extrem de importante pentru bunul mers al României. Alegerile din acest an sunt de o maximă importanţă pentru România şi pentru cetăţenii săi. Nu putem să le riscăm pe mâna unor oameni cu simpatii proruse vădite. România este o ţară democratică, membră a Uniunii Europene. Rusia nu are ce să ne înveţe pe noi despre alegeri”, a declarat Tudorache.

Conform unui comunicat postat pe site-ul AEP pe 24 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a primit vizita ambasadorului Rusiei în România, Valery Kuzmin.

„Principala temă abordată în cadrul discuţiilor a vizat perspectiva dezvoltării unei relaţii de colaborare între autorităţile administrative autonome specializate în materia organizării proceselor electorale din cele două ţări, în vederea realizării schimbului de experienţă şi de bune practici”, preciza aceeaşi sursă. AGERPRES/