Fostul consilier al lui Donald Trump , condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare

Un judecător federal american l-a condamnat joi pe Roger Stone, fostul consilier al lui Donald Trump al cărui proces a declanşat o polemică din cauza intervenţiei preşedintelui SUA, la trei ani şi patru luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat, printre altele, că i-a minţit pe membrii Congresului în timpul anchetei privind ingerinţa rusă în alegeri, relatează Reuters şi AFP.

Departamentul Justiţiei, care susţine că nu a acţionat în urma sugestiilor preşedintelui, a schimbat recomandarea iniţială a procurorilor care au instrumentat cazul, privind o condamnare de şapte până la nouă ani împotriva lui Stone, găsit vinovat în noiembrie de mai multe capete de acuzare.

Recomandarea Departamentului Justiţiei, privind o sentinţă între trei şi patru ani, a fost urmată în cele din urmă de judecător.AGERPRES