India va permite o serie de activităţi în zonele rurale începând de săptămâna viitoare

India va permite o serie de activităţi în zonele rurale începând de săptămâna viitoare, printre care activităţi de producţie şi de construcţie a infrastructurii, relaxând astfel parţial măsurile de izolare şi de închidere a circulaţiei din cauza epidemiei de COVID-19, conform unui anunţ dat publicităţii miercuri de Guvernul indian, transmite DPA.

Noile dispoziţii ale Ministerului de Interne au fost anunţate la o zi după ce premierul Narendra Modi a extins măsurile de izolare şi închidere a circulaţiei la nivel naţional până la 3 mai.

Relaxarea acestor măsuri intră în vigoare de luni şi se aplică doar în zonele rurale în care nu se înregistrează focare de COVID-19, conform Ministerului de Interne.

În India, numărul persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus a ajuns la 11.439, iar 377 de decese au fost puse pe seama COVID-19.

Activităţile vor trebui desfăşurate cu respectarea unor norme stricte de distanţare socială, iar încălcarea acestora va atrage amenzi. Activităţile permise sunt din domeniul industriei de procesare a alimentelor, construcţiei de drumuri şi clădiri, precum şi alte activităţi industriale.

Mii de zilieri din India, veniţi de la sate la oraşe pentru a munci înainte de declanşarea crizei, se confruntă cu imposibilitatea de a-şi asigura existenţa şi de a trimite bani familiilor rămase la sate. După impunerea măsurilor împotriva răspândirii noului coronavirus, aceştia nu au putut nici să se întoarcă în satele din care provin. Reluarea activităţilor în mediul rural este o măsură menită să deschidă oportunităţi de muncă pentru aceşti oameni, conform Ministerului indian de Interne. AGERPRES