Programul societăţilor comerciale din subordinea Primăriei în perioada Sărbătorilor Pascale

Primăria Municipiului Iaşi nu va avea program de lucru în perioada 17 – 20 aprilie 2020, însă instituţia va asigura permanența prin direcțiile, instituțiile și societățile comerciale subordonate. Pentru sesizări, cetăţenii pot folosi numărul scurt 0232.984, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al instituţiei. În intervalul 17 – 20 aprilie 2020, Compania de Transport Public (CTP) SA va asigura serviciul de transport în comun conform programului reglementat prin hotărârile Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Orice aspect privind activitatea Companiei de Transport Public SA va putea fi sesizat la numerele de telefon 0.800.110.427 (call center gratuit în rețelele mobile și Telekom) sau 0232.267.575. Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) va fi deschisă în zilele de 17, 18 și 20 aprilie, în intervalul orar 8:30 – 12:30, doar pentru înregistrarea deceselor. Duminică, 19 aprilie, nu este programată activitate. Pentru sesizarea oricărui incident care priveşte siguranţa cetăţeanului și ordinea publică, dispeceratul Poliţiei Locale Iaşi poate fi sesizat la numărul de telefon disponibil non-stop 0232.232.099. SC Citadin SA va asigura programul de permanenţă, angajaţii societăţii răspunzând solicitărilor privind eventualele probleme la numerele de telefon 0232.236.000 și 0751.048.309. În ceea ce priveşte Termo – Service SA, în perioada sărbătorilor plăţile online vor putea fi făcute fără niciun fel de restricţii pe www.tsiasi.ro. Dispeceratul non-stop al Termo – Service SA poate fi apelat la numărul de telefon 0232/935, 0740.515.151 și 0232.218. 253. SC Salubris SA va avea program special de lucru în perioada 17 – 20 aprilie. Astfel, Secția I Precolectare, Colectare și Transport Deșeuri Urbane Solide va acționa cu aproximativ jumătate din lucrătorii aflați la stradă într-o zi normală. Secția II Măturat Căi Publice nu va munci duminică, 19 aprilie, în celelalte zile având program normal. Eventualele sesizări legate de curățenia orașului pot fi făcute apelând la numărul de telefon 0232.276.244. Veolia Energie Iaşi SA va asigura program de permanenţă, numărul de contact al societăţii fiind 0.800.800.123 (call center gratuit), putând fi folosită și adresa de mail iasi@veolia.com. Pentru clienţii care nu au posibilitatea transmiterii online, începând cu 15 martie s-a pus la dispoziţie la cabina poartă un spaţiu special unde aceştia pot depune solicitări şi pot ridica răspunsurile atunci când hârtiile nu pot fi transmise pe alt canal de comunicare. În ceea ce privește SC Servicii Publice SA, eventualele probleme pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392. În perioda 17 – 21 aprilie, problemele legate de sistemul de iluminat public vor putea fi semnalate apelând numerele de telefon 0751.623.991 și 0752.237.815. (E.M.)