POEM TIP VENTILATOR XIX

VIAȚA SIMPLIFICATĂ CU DOI

 

Inima mea nu mai este sala de așteptare

în care te-am primit

să nu aștepți plecarea în picioare

 

a ajuns să fie o haltă

în care nimic nu mai oprește

și nimic nu mai pleacă

un fel de părăsire

folosită pentru linia moartă

 

cu atât mai bine

căci despre sfârșit am ajuns să vorbim

cum altădată vorbeam despre iubire

despre ceea ce uităm să mai fim

 

Am uitat să ne atingem

să fim împreună

am uitat să șoptim,

să privim clarul de Lună.

 

Am uitat că suntem

în primul rând muritori

că molima face parte din viață

și noi vom rămâne copiii din flori

 

Am uitat să oferim iubitei o floare

Ce ascunde în ea noaptea tăvălitoare.

 

ADI CRISTI