Alianţa USR PLUS a fost înregistrată oficial ca alianţă politică

Alianţa USR PLUS a fost înregistrată oficial ca alianţă politică, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea celor două partide, informează USR prin intermediul unui comunicat.

„Alianţa USR PLUS a fost înregistrată oficial, miercuri, 24 iunie 2020. Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a admis miercuri cererea de înregistrare a alianţei politice dintre Uniunea Salvaţi România şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, sub numele complet ‘Alianţa USR PLUS’. Noua formaţiune a fost înscrisă în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul Bucureşti. Au existat două cereri de intervenţie în proces, care au fost respinse”, precizează sursa citată. AGERPRES