Nivelurile de anticorpi scad ”destul de rapid” după infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2

Nivelurile de anticorpi scad ”destul de rapid” după infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2, arată un studiu realizat de Imperial College of London. Aceasta înseamnă că există risc de reinfectare.

În cadrul studiului REACT-2, peste 350.000 de persoane din Anglia au făcut teste pentru anticorpi. La sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, când a fost realizat primul set de teste, aproximativ 6% dintre persoanele testate prezentau niveluri detectabile de anticorpi. Însă la o nouă rundă de teste, efectuate în septembrie, numai 4,4% dintre cei înscriși mai aveau anticorpi detectabili.

Datele sugerează să numărul celor cu anticorpi a scăzut cu peste 25% din vară până în toamnă.

”Imunitatea scade destul de rapid. Suntem la numai trei luni după prima (rundă de teste – n.r.) și deja înregistrăm o scădere cu 26% în ceea ce privește anticorpii”, a declarat prof. Helen Ward, unul dintre autorii studiului, citată de BBC News.

Scăderea a fost mai mare în rândul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, în comparație cu restul grupelor de vârstă, precum și în rândul persoanelor asimptomatice, în comparație cu cei cu forme mai grave de COVID-19.

Numărul angajaților din sistemul de sănătate cu anticorpi a rămas relativ mare, ceea ce ar putea fi datorat expunerii regulate la virus, au sugerat cercetătorii.

Ce înseamnă, exact, scăderea nivelului de anticorpi pentru imunitate nu este clar deocamdată. Există și alte componente ale sistemului imunitar, precum celulele T, care ar putea juca un rol. Însă oamenii de știință au afirmat că anticorpii tind să ofere un nivel ridicat de predictibilitate privind cine este protejat.

”Luând în calcul dovezile, aș spune că se pare că imunitatea scade în același ritm cu nivelul anticorpilor”, a declarat prof. dr. Wendy Barclay, un alt autor al studiului.

Există și alte tipuri de coronavirus pe care oamenii le pot contracta de mai multe ori în viață, unele putându-ne reinfecta chiar și la șase luni.

Au existat informații privind cazuri de persoane reinfectate cu SARS-CoV-2, iar cercetătorii au avertizat că numărul acestora ar putea crește, în condițiile în care imunitatea începe să scadă după vârfurile de infectare înregistrate în unele țări în martie și aprilie.

Oamenii de știință și medicii speră, însă, că a doua infectare va duce la simptome mai puțin grave decât prima, chiar dacă imunitatea scade, pentru că organismul ar trebui să aibă o ”memorie imunitară” a primei întâlniri cu virusul și să știe cum să lupte.

”Imaginea de ansamblu este că, după primul val, majoritatea țării nu a prezentat dovezi ale unei imunizări la virus. Nevoia pentru un vaccin este încă foarte mare”, a subliniat prof. Graham Cooke, unul dintre autorii studiului REACT-2.

Prof. Eleanor Riley, de la University of Edinburgh, care nu a fost implicată în cercetare, a atras atenția că este ”prematură” presupunerea că imunitatea nu durează, dar ”datele dau greutate temerii că anticorpii induși de infecția naturală ar putea avea o durată scurtă de viață, așa cum se întâmplă și în cazul altor coronavirusuri sezoniere”.