Parlamentul francez a adoptat un proiect de lege pentru protejarea şi promovarea limbilor regionale

Parlamentul francez a adoptat joi, în mod surprinzător, un proiect de lege al opoziţiei pentru protejarea şi promovarea limbilor regionale, după votul favorabil al Adunării Naţionale în a doua lectură, în pofida reticenţei guvernului şi a deputaţilor majoritari, scrie France Presse.

Apărat de deputatul Paul Molac, din grupul Libertes et Territoires (care reuneşte aleşi de centru-dreapta şi centru-stânga), textul va permite două inovaţii majore: introducerea educaţiei imersive (desfăşurată pentru o mare parte din timpul şcolar într-o altă limbă decât limba dominantă) şi crearea unui pachet şcolar pentru şcolile private care oferă educaţie în limbi regionale.

În timpul discuţiei, ministrul educaţiei naţionale Jean-Michel Blanquer s-a opus de două ori includerii în lege a acestor două măsuri despre care prevede „consecinţe în lanţ”.

„Suntem în favoarea dezvoltării limbilor regionale (…) dar avem dreptul să fim atenţi la modalităţi”, a subliniat ministrul, ale cărui declaraţii au fost uneori tensionate cu anumiţi deputaţi de dreapta.

„Punem la îndoială anumite principii fundamentale ale şcolii noastre publice”, a avertizat, de asemenea, Christophe Castaner, liderul deputaţilor La Republique en Marche (LREM, majoritar, la putere). Grupul său ceruse un vot împotriva proiectului de lege.

Acesta a fost adoptat în cele din urmă în conformitate cu versiunea deja votată de Senat în decembrie 2020.

Textul propus de deputaţii din grupul Libertés et Territoires a fost votat în prima lectură la începutul anului 2020 de către Adunarea Naţională, după ce fusese parţial golit de substanţa sa.AGERPRES