POEMUL DE LUNI, DIS DE DIMINEAȚĂ

RĂSĂRIT

 

Văd cât de nevăzut pot fi

absent în strigăt simt durerea

De parcă aș veni din tine

Cosind tăcerilor tăcerea

 

Atunci când împietrirea strigă

Și nemișcarea dă în clocot

Văd cât de nevăzut pot fi

În ploaie cad cu tot cu ropot

 

Absent în strigăt simt durerea

Cum hohotește disperarea

Te văd fluidă cum înalți

Un zmeu, o pasăre , chiar zarea

 

Lăsând în urmă albă calea

 

 

ADI CRISTI