Soccer Football - Premier League - Chelsea v Southampton - Stamford Bridge, London, Britain - February 18, 2023 Southampton's James Ward-Prowse scores their first goal from a free kick REUTERS/David Klein EDITORIAL USE ONLY. No use with unauthorized audio, video, data, fixture lists, club/league logos or 'live' services. Online in-match use limited to 75 images, no video emulation. No use in betting, games or single club /league/player publications. Please contact your account representative for further details. TPX IMAGES OF THE DAY

Fotbal – Premier League: Chelsea, învinsă acasă de lanterna roşie Southampton

Chelsea a fost învinsă acasă de lanterna roşie Southampton, cu 1-0, sâmbătă, în etapa a 24-a a campionatului de fotbal al Angliei.

Înfrângerea, venită după golul din lovitură liberă al lui James Ward-Prowse, din minutul 45+1, pune şi mai multă presiune pe antrenorul londonezilor, Graham Potter. În clasament, Chelsea este doar pe locul 10, cu 31 de puncte după 23 de jocuri.

O surpriză a fost înregistrată şi la Nottingham, unde echipa locală Forest a ţinut-o în şah pe campioana en titre Manchester City, scor 1-1. Gazdele au egalat târziu, prin Chris Wood (84). Golul oaspeţilor a fost reuşit de Bernardo Silva (41).

Dacă ar fi câştigat, City ar fi urcat pe prima poziţie a clasamentului, pe care este acum Arsenal Londra, învingătoare sâmbătă cu 4-2 pe terenul lui Aston Villa, după două goluri marcate în prelungiri.

Rezultate de sâmbătă:
Aston Villa – Arsenal 2-4
Au marcat: Watkins (6), Coutinho (32), respectiv Saka (16), Zinchenko (61), Martinez (90+3 -autogol), Martinelli (90+8)

Chelsea – Southampton 0-1
A marcat: Ward-Prowse (45+1)

Everton – Leeds United 1-0
A marcat: Coleman (64)

Wolverhampton Wanderers – Bournemouth 0-1
A marcat: Tavernier (49)

Nottingham Forest – Manchester City 1-1
Au marcat: Woods (84), respectiv Bernardo Silva (41)

Brentford – Crystal Palace 1-1
Au marcat: Janelt (90+6), respectiv Eze (69)

Brighton – Fulham 0-1
Au marcat: Solomon (88)

Sâmbătă mai au loc meciurile Newcastle United – Liverpool, iar duminică se joacă partidele Manchester United – Leicester City şi Tottenham Hotspur – West Ham United.

Pe prima poziţie a clasamentului este Arsenal, cu 54 de puncte după 23 de jocuri, urmată de Manchester City, 52 p (24 j), Manchester United, 46 p (23 j), Newcastle United, 41 p (23 j) etc.

Southampton, cu 18 puncte după 23 de jocuri, rămâne pe locul 20, ultimul.
AGERPRES