Turcan: Ministrul Muncii să explice de ce unele reforme din PNRR au intrat în impas

Deputatul PNL Raluca Turcan i-a transmis, luni, ministrului Muncii, Marius Budăi, că ar trebui să se preocupe ca toate jaloanele din PNRR care ţin de competenţa lui să fie îndeplinite cât mai curând, precizând că este un moment foarte bun ca acesta să explice motivele pentru care unele reforme au intrat în impas.

Turcan a subliniat, însă, că nu va susţine moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei deoarece este „un demers făţarnic” şi nu vine cu soluţii.

„Ping pong-ul politic nu serveşte nimănui şi cred că românii sunt sătui de ping pong politic, poate şi de aceea o încredere scăzută în clasa politică. De aceea dezbaterea unei moţiuni simple reprezintă un bun prilej de a vorbi despre lucruri serioase şi cred că trebuie să spunem din capul locului că obiectivele asumate de România prin PNRR nu sunt o sperietoare şi nu sunt nicio hachiţă a Uniunii Europene, ci un ansamblu de reforme şi restructurări de care noi avem nevoie”, a spus Turcan, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi.

Ea a susţinut că dezbaterea ar trebui să fie şi despre miliardele de euro din PNRR „în care toţi primarii din ţară şi-au pus speranţa”, despre modernizarea comunităţilor locale şi a infrastructurii primare, proiecte care au nevoie ca finanţarea prin PNRR să vină la timp, nu cu întârziere.

„Oare cine îşi asumă riscul ca următoarea tranşă de fonduri să întârzie, firmele să-şi suspende lucrările şi numărul mare de angajaţi care lucrează astăzi în economie să fie pus în pericol? Oare cine îşi asumă riscul ca stabilitatea economică atât de greu câştigată să fie pusă în pericol?”, a mai spus Raluca Turcan.

Aceasta a arătat că soluţii pentru „impasul” în care au intrat unele reforme există, însă, pentru a deveni realitate, este nevoie de „dezbateri reale cu toate categoriile socio-profesionale vizate de schimbările legislative” şi ca „noul cadru normativ să fie constituţional şi aplicabil pe termen mediu şi lung”, iar modificările legislative să nu conducă la dezechilibre în funcţionarea statului român.

„În ceea ce priveşte aşa-numitele pensii speciale, recunosc că şi pe mine m-a intrigat faptul că, după ce Ministerul Muncii a plătit anul trecut o consultanţă costisitoare, a fost transmis în Parlament un proiect fără impact bugetar calculat şi într-o variantă mult mai slabă decât cea pe care am lăsat-o la minister, elaborată de funcţionarii publici din minister, fără consultanţă externă”, a adăugat deputatul PNL.

Parlamentarul liberal a punctat că proiectul care rezolvă problema socială generată de pensiile speciale trebuie agreat cu categoriile profesionale vizate „pentru a nu depopula sisteme vitale”, să fie constituţional, să nu creeze noi categorii de beneficiari de pensii speciale, menţionând că sistemul de apărare şi de ordine publică trebuie scos din categoria pensiilor speciale pentru că „militarii au pensii ocupaţionale, propriul sistem de contributivitate şi de plată a pensiilor”.

Raluca Turcan i-a mai transmis ministrului Budăi că ar trebui să se preocupe ca toate jaloanele care ţin de competenţa ministerului să fie îndeplinite cât mai curând, „căci pe finanţările din următoarele tranşe din PNRR a fost construită întreaga arhitectură bugetară şi cea mai mare parte a calendarului investiţional pentru anul 2023”.

„Cred că astăzi este un moment foarte bun în care ministrul Muncii să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas şi, mai important, cum intenţionează să răspundă aşteptărilor oamenilor şi să elimine îngrijorările cu privire la următoarele plăţi din PNRR”, a adăugat Turcan.

Pe de altă parte, ea le-a reproşat iniţiatorilor moţiunii că nu s-au concentrat pe problemele reale pe care le au românii şi nu vin cu soluţii, ci cu demagogie.

„Niciodată nu o să susţin un demers făţarnic în Parlament pentru că, pe fond, această moţiune, prin cei care au iniţiat-o, este un demers făţarnic. Nu v-aţi concentrat de niciun fel pe problemele reale pe care oamenii le au în România, nu vă interesaţi să veniţi cu măcar o soluţie, una prin care să rezolvaţi o parte dintre problemele pe care mulţi dintre noi le conştientizăm. Deci nu voi vota această moţiune şi regret că oameni care pot să construiască fiecare pe palierul pe care îşi desfăşoară activitatea în viitor pentru această ţară, atunci când vorbesc de pensionari, când vorbesc de salariaţi, când vorbesc de investiţii, când vorbesc de finanţări, preferă demagogia în loc de soluţii”, a mai spus Turcan, adresându-se iniţiatorilor moţiunii simple. AGERPRES