Discuţie telefonică Xi-Zelenski: Moscova acuză Kievul de ”subminarea iniţiativelor de pace”

Rusia a acuzat miercuri Ucraina de „subminarea iniţiativelor de pace” prin faptul că refuză un dialog cu Moscova, într-o reacţie la prima convorbire telefonică între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său chinez Xi Jinping, aliat al Kremlinului, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, relatează France Presse.

„Autorităţile ucrainene şi susţinătorii lor occidentali şi-au demonstrat deja capacitatea de a submina iniţiativele de pace”, susţine Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Moscova declară că „ia act” de voinţa Chinei de a se „strădui să pună pe picioare un proces de negociere” între Rusia şi Ucraina, dar a reproşat Kievului că „respinge orice iniţiativă raţională vizând o reglementare politică şi diplomatică a crizei”.

Potrivit MAE rus, Ucraina a avansat „ultimatumuri însoţite de cereri cu bună ştiinţă nerealiste” şi a „respins brusc” o schiţă de acord de pace în primăvara anului 2022, după începerea intervenţiei militare ruse.

Preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat în repetate rânduri Rusia că emite „ultimatumuri” şi a declarat că nu va negocia cu Vladimir Putin, insistând în acelaşi timp asupra returnării tuturor teritoriilor ocupate de armata rusă, inclusiv Crimeea anexată în 2014.

‘Orice apel de pace poate fi, prin urmare, greu de perceput în mod adecvat de marionetele controlate de la Washington’, susţine MAE rus.

Volodimir Zelenski a anunţat miercuri că a avut o „lungă şi semnificativă” convorbire telefonică cu Xi Jinping, aliat al Moscovei, cu care dorea să vorbească de mai mult timp. Un purtător al său de cuvânt, Serhii Nikiforov, a declarat că Zelenski şi Xi au vorbit timp de aproape o oră, potrivit media de la Kiev.

„Cred că acest apel, împreună cu numirea ambasadorului ucrainean în China, va da un impuls puternic dezvoltării relaţiilor noastre bilaterale”, a declarat Zelenski într-o postare pe Facebook, fără a oferi mai multe detalii.

Potrivit unui decret prezidenţial, Zelenski l-a numit pe Pavlo Riabikin, fost ministru al industriilor strategice, în vârstă de 57 de ani, în funcţia de ambasador la Beijing, post care era vacant din februarie 2021.

Oficial, China susţine că este neutră în acest conflict, dar Xi Jinping nu a condamnat niciodată ofensiva rusă şi şi-a arătat sprijinul pentru Vladimir Putin.

Convorbirea telefonică între preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a avut loc la iniţiativa Kievului, a anunţat miercuri guvernul chinez, citat de AFP.

Întrebat cu privire la acest subiect într-o conferinţă de presă, Yu Jun, reprezentant al Ministerului chinez de Externe, a precizat că această conversaţie, inedită de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, a avut loc la „iniţiativa părţii ucrainene”.

Xi i-a spus lui Zelenski că China va trimite reprezentanţi speciali în Ucraina şi va purta discuţii cu toate părţile care caută pacea, a relatat presa de stat chineză, citată de Reuters.

Xi, cel mai puternic lider mondial care s-a abţinut să denunţe invazia Rusiei în Ucraina, a efectuat luna trecută o vizită de stat în Rusia. Din februarie, el a promovat un plan de pace în 12 puncte privind Ucraina, primit cu scepticism de Occident, dar cu prudenţă de Kiev.

China se va concentra pe promovarea discuţiilor de pace şi va face eforturi pentru o încetare a focului cât mai curând posibil, i-a spus Xi lui Zelenski, potrivit presei de stat chineze.

„În calitate de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU şi o mare ţară responsabilă, nu vom sta cu braţele în sân, nici nu vom turna gaz pe foc şi cu atât mai puţin nu vom încerca să profităm”, a declarat Xi, potrivit Reuters.

Războiul, care durează de 14 luni, se află într-un punct de cotitură, Ucraina pregătindu-se să lanseze o contraofensivă în următoarele săptămâni sau luni, în urma unei ofensive ruseşti de iarnă care a înregistrat doar progrese treptate, în pofida celor mai sângeroase lupte de până acum.

Oficialii ucraineni au cerut de mult timp Beijingului să îşi folosească influenţa pe lângă Rusia pentru a ajuta la încheierea războiului.

China afirmă că este bine plasată pentru a ajuta la medierea conflictului, întrucât nu a susţinut niciuna dintre părţi în mod public.

Convorbirea telefonică de marţi reprezintă pentru China un alt pas spre o implicare mai profundă în rezolvarea conflictului, apreciază unii experţi.

Ţările occidentale apreciază că propunerea de pace în 12 puncte a Chinei pentru Ucraina este prea vagă, nu oferă o cale concretă de ieşire din război şi ar putea fi folosită de Putin pentru a promova un armistiţiu care ar lăsa forţele sale să controleze teritoriul ocupat în Ucraina, potrivit Reuters.AGERPRES