Savantul rus Valeri Golubkin a fost condamnat pentru trădare

Savantul rus Valeri Golubkin de la Departamentul de Aero-hidromecanică Aplicată al Institutului de Fizică şi Tehnologie din Moscova a fost condamnat luni la 12 ani de închisoare pentru trădare prin transmiterea de secrete de stat ale Rusiei către „reprezentanţi ai unor organizaţii străine”, informează Reuters.

Golubkin a fost arestat la sfârşitul lui 2020 ca suspect de transmitere de secrete către un stat neprecizat din NATO. Avocatul său a anunţat atunci că savantul nu îşi recunoaşte nicio vină.

Instanţa nu a făcut publice alte detalii din dosar.

Reuters reaminteşte că în ultimii ani în Rusia au fost arestaţi şi acuzaţi de trădare mai mulţi oameni de ştiinţă, suspectaţi că ar fi transmis materiale sensibile unor străini.

Unii critici ai puterii de la Moscova susţin că acuzaţiile se bazează în anumite cazuri doar pe idei paranoice nejustificate; autorităţile resping aceste puncte de vedere, menţionează agenţia citată.

Luna aceasta, a fost deschis un dosar şi împotriva a trei savanţi ruşi din domeniul rachetelor hipersonice, de asemenea arestaţi pentru trădare. AGERPRES