COPAC lansează Campania ”Spune DA” pentru sprijinirea persoanelor care trăiesc cu dermatită atopică

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a anunţat joi, cu ocazia Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice, lansarea campaniei „Spune DA” care are ca obiectiv principal sprijinirea persoanelor care trăiesc cu dermatită atopică (DA) să îşi înţeleagă mai bine afecţiunea, să se simtă mai încrezătoare în propria piele şi să obţină controlul pe termen lung al acestei afecţiuni.

Campania se desfăşoară sub sloganul „Spune DA! Discută cu un medic dermatolog despre diferitele modalităţi prin care îţi poţi controla Dermatita Atopică. Şi spune DA vieţii aşa cum ţi-o doreşti”.

„Pentru dermatita atopică sunt disponibile noi opţiuni de tratament, cu rezultate demonstrate în îmbunătăţirea calităţii vieţii celor care trăiesc cu această afecţiune. În plus, acum se cunosc mai multe despre cauzele care stau la baza dermatitei atopice. Din păcate, un număr mare de pacienţi cu forme moderat-severe nu îşi controlează eficient afecţiunea, deşi pot beneficia de toate opţiunile terapeutice disponibile la nivel mondial”, a declarat Alin Nicolescu, secretarul general al Societăţii Române de Dermatologie, potrivit unui comunicat remis presei.

Campania va avea o pagină web dedicată, disponibilă în cadrul website-ului www.copac.ro, unde vor fi puse la dispoziţia utilizatorilor o serie de instrumente în navigarea şi gestionarea dermatitei atopice. Printre acestea se numără Instrumentul de control al dermatitei atopice (ADCT), un chestionar scurt care măsoară severitatea simptomelor DA, inclusiv impactul pe care îl are asupra somnului şi stării de spirit. Instrumentul de Control al Dermatitei Atopice (ADCT) este un instrument creat pentru a-i ajuta pe pacienţi şi pe medicii acestora să înţeleagă pe deplin DA şi să acţioneze eficient în gestionare acesteia.

„Dermatita atopică nu este „doar o boală a pielii”, aşa cum cred mulţi, ci merge dincolo de piele. Şi, în timp ce majoritatea pacienţilor cu DA prezintă doar o formă uşoară, pentru cei cu forme moderate sau severe, DA poate afecta mult mai mult decât suprafaţa pielii, impactând activităţile zilnice, somnul, sănătatea mintală şi nu numai. Prin această campanie ne propunem să contribuim nu doar la o mai bună înţelegere a bolii, ci şi la controlul eficient al acesteia, pe termen lung. Pentru ca persoanele care trăiesc cu DA să poată să facă exact asta, să trăiască. Să poată spune DA fiecărei zile, fără provocările şi presiunea bolii”, a declarat Radu Gănescu, preşedinte COPAC.

Dermatita atopică este determinată în parte de factori genetici şi de mediu, precum şi de un dezechilibru al sistemului imunitar, care contribuie la inflamaţia pe termen lung a pielii. Astfel, inflamaţia la nivelul pielii poate fi încă activă, chiar dacă persoanele care trăiesc cu DA au zile, săptămâni sau chiar luni între erupţii.

„După ce trăieşti cu dermatită atopică mult timp, te poţi obişnui cu povara acesteia. Deşi unele semne şi simptome ale DA pot fi greu de ignorat, cum ar fi pielea uscată şi roşie sau mâncărimea, s-ar putea ca alte efecte să treacă neobservate, fie că este vorba despre un somn mai puţin odihnitor, limitarea unor activităţi de zi cu zi sau un nivel scăzut al încrederii în sine. Acestea pot afecta semnificativ calitatea vieţii, mai ales în rândul copiilor sau adolescenţilor cu DA. De aceea, reducerea iritaţiei şi a mâncărimii nu sunt suficiente, este nevoie de un control pe termen lung, care se poate obţine doar printr-un dialog deschis cu medicul dermatolog”, a afirmat Irina Antonescu, preşedinte ADA.

Partenerii campaniei sunt Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, ADA – Asociaţia pentru Dermatită Atopică, SRD – Societatea Română de Dermatologie, Sanofi Romania şi Şcoala Pacienţilor. AGERPRES