Deca: Educarea copiilor la vârste mici – o etapă esenţială în dezvoltarea lor

Educarea copiilor la vârste mici este o etapă esenţială în dezvoltarea lor, implicit în parcursul educaţional, este de părere ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Sunt alături de comunitatea şcolară implicată în educaţia timpurie şi cred că avem nevoie să privim educarea copiilor la vârste mici ca pe o etapă esenţială în dezvoltarea lor, implicit în parcursul educaţional. A fost o bucurie să pot transmite acest mesaj, astăzi, la consfătuirea naţională a inspectorilor cu atribuţii în gestionarea învăţământului preşcolar şi antepreşcolar. Avem nevoie să creştem participarea copiilor în creşe şi grădiniţe şi să îmbunătăţim calitatea educaţiei timpurii. Activităţile de învăţare eficiente, remedierea timpurie a eventualelor întârzieri în dezvoltare, valorificarea, în familie, a activităţilor din creşe şi grădiniţe, toate acestea înseamnă plusvaloare în parcursul copiilor noştri”, a scris Deca pe Facebook.

 

Ea susţinut că va face tot ceea ce poate pentru asigurarea resursei umane care să permită ca grădiniţele şi creşele să fie ceea ce copiii au nevoie.

„Ştiu cât de important este personalul de îngrijire din creşe şi grădiniţe şi că investiţia în formarea celor ce lucrează cu copiii este esenţială. Voi face tot ce pot pentru asigurarea resursei umane care să permită ca grădiniţele şi creşele să fie ceea ce copiii noştri au nevoie să fie – un mediu care să le asigure o dezvoltare armonioasă”, a mai scris ministrul.

Ea a amintit că în ultimii doi ani şcolari au avut loc schimbări importante în educaţia timpurie, iar reformele continuă, odată cu intrarea în vigoare a Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.

„Contez pe colaborarea şi profesionalismul tuturor inspectorilor şcolari în aplicarea legislaţiei primare şi în elaborarea legislaţiei secundare şi am încredere în colaborarea cu autorităţile locale”, afirmă ministrul. AGERPRES/