Breaking News

𝐂𝐀𝐌𝐏𝐀𝐍𝐈𝐀 – ❞𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐝𝐚𝐫❞ – 𝐃𝐚̆𝐫𝐮𝐢𝐭̗𝐢 𝐨 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚̆ 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐢

Bolile cardiovasculară (BCV) continuă să rămână principala cauză de morbiditate și mortalitate în lume. Decesele cauzate de BCV rămân alarmant de ridicate și se estimează că în 2030 vor atinge cifra de 23 milioane, deși ratele generale ale mortalității s-au redus în ultimele decenii.
Grupul bolilor cardiovasculare includ afecțiuni ale inimii, boala vasculară cerebrală și boli ale aparatului circulator. Acestea cuprind toate bolile inimii și ale sistemului circulator, incluzând hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral. Factorii de risc cardio-vascular sunt multipli și se pot împărți în doua categorii: neinfluențabili și influențabili. Primii includ, genul, vârsta, poziția socioeconomică, factorii de mediu și antecedentele familiale ale bolii. Factorii de risc modificabili pentru bolile cardiovasculare includ hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea, hipercolesterolemia, consumul de tutun și produse conexe, stresul, tulburările de somn, stilul de viață sedentar, consumul dăunător de alcool și alimentația nesănătoasă. De asemenea, prezența hipertensiunii arteriale reprezintă un factor de risc pentru apariția accidentului vascular cerebral, infarctului miocardic, etc.
În acest context, campania privind prevenția bolilor cardiovasculare, derulată la nivel național în decembrie 2023, are ca temă prevenirea bolilor cardiovasculare prin depistarea și reducerea influenței factorilor de risc modificabili, sub sloganul „Dăruiți o inimă sănătoasă celor dragi! Cunoașteți-vă riscul și preveniți apariția bolilor cardiovasculare!”.
Scopul acestei campanii este informarea adulților cu privire la factorii de risc cardiovascular și efectele acestora asupra sănătății în vederea creării unor comportamente orientate către sănătate.
Obiectivele campaniei sunt:
✔ Înțelegerea faptului că la nivel populațional riscul cardiovascular este unul foarte crescut. Românii au un risc mare de îmbolnăvire prin boală cardiovasculară, un risc mare de deces prin boli cardiovasculare și o prevalență mare a factorilor de risc pentru boli cardiovasculare.
✔ Creşterea nivelului de informare și conştientizare al adulților cu privire la factorii de risc cardiovascular și necesitatea controlului și reducerii acestora.
✔ Creşterea nivelului de informare și conştientizare al pacienților cu factori de risc metabolici (hiperglicemie, hipercolesterolemie) cu privire la importanța parametrilor care reflectă factorii de risc cardiovascular și importanța respectării recomandărilor și tratamentului prescris de medic.
✔ Promovarea utilizării ghidurilor preventive privind factorii de risc pentru bolile cardiovasculare în rândul cadrelor medico-sanitare de la nivelul asistenței medicale primare.
Mesajele principale ale campaniei sunt:
✔ Bolile cardiovasculare sunt frecvente
✔ Bolile cardiovasculare sunt grave, chiar în lipsa simptomelor
✔ Pentru pacienții cu boala cardiovasculară diagnosticată este vital să urmeze sfaturile medicului
✔ Este important să ne cunoaștem riscul individual de boală cardiovasculară. Consultația preventivă la medic este necesară încă de la vârsta de 40 de ani
✔ Este important să reducem factorii de risc
✔ Este important să cunoaștem valorile optime ale analizelor care reflectă riscul metabolic
✔ Promovarea utilizării ghidurilor de prevenție la nivelul serviciilor din medicina primară (medicul de familie și asistența medicală comunitară)
În România, implicarea cadrelor medicale de la toate nivelurile, a pacienților și a promotorilor sănătății în stimularea schimbării comportamentale a populației, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, reprezintă o modalitate de scădere a riscului cardiovascular.