Întrunită la sfârșitul săptămânii trecute, în ședință ordinară, Comisia de circulație a municipiului a aprobat o serie de măsuri menite să conducă la fluidizarea circulației auto în oraș. Astfel, membrii comisiei au aprobat instituirea sensului unic pe strada Hlincea, între Secţia 6 Poliţie şi Centrul „Providenţa“. O altă decizie importantă priveşte mutarea temporară a staţiei de taxi din zona restaurantului ...
Read More »Flux
Adrian Năstase, invitat la Congresul PSD
Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu susţine că Adrian Năstase va participa la Congresul social-democraţilor, fiind invitat, însă nu a putut răspunde unei întrebări legate de eventuala funcţie pe care acesta ar urma să o primească în partid, declarând doar că Năstase rămâne „un om cu opinie”. Întrebată duminică, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, ce funcţie şi ce rol ar ...
Read More »Elevii au intrat în vacanţa de primăvară
Elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii au intrat în vacanţa de primăvară, ieri, urmând a se întoarce la cursuri luni, 15 aprilie. În intervalul 1 – 5 aprilie elevii şi preşcolarii au participat la activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare în programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Anul şcolar se va încheia în data de 21 iunie, potrivit ...
Read More »Daniel Morar s-a retras din funcţia de prim-adjunct al procurorului general
Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar, a anunţat, vineri, că a decis să se retragă din această funcţie şi i-a comunicat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu. „Am decis, pentru a nu crea probleme, să mă retrag din această funcţie. I-am spus domnului preşedinte Traian Băsescu decizia mea, iar după numirea la Curtea Constituţională ...
Read More »Ploile vor continua în următoarele zile, dar ANM nu are în vedere un nou cod
Ploile vor continua în următoarele zile, în anumite zone, iar cantităţile de precipitaţii sunt estimate la 10-15 litri/metru pătrat, fără ca Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) să aibă în vedere la acest moment emiterea unei noi atenţionări, a anunţat, la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu. El a precizat că, vineri noaptea, va ploua în sud-vestul ţării (Mehedinţi şi Caraş), cu ...
Read More »Acord de colaborare privind reînființarea Consiliului de Dezvoltare Economică și Socială a județului Iași
În Sala Galbenă a Instituției Prefectului Județului Iași a avut loc ieri semnarea oficială a noului acord de colaborare privind reînființarea Consiliul de Dezvoltare Economică şi Socială a Judeţului Iaşi (CDES). Din partea Instituției Prefectului Județului Iași, documentul a fost semnat de prefectul Romeo Olteanu, din partea Primăriei municipiului Iași de primarul Gheorghe Nichita, iar din partea Consiliului Județean (CJ) Iași ...
Read More »Un nou trofeu pentru echipa de fotbal a Penitenciarului Iaşi
Echipa Penitenciarului Iaşi a participat, recent, la Campionatul de fotbal la care au luat parte angajaţii instituţiilor din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. Evenimentul, organizat cu ocazia sărbătoririi a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, s-a derulat pe terenul de fotbal al Hotelului ”Capitol” din Iași şi a reunit echipele de fotbal ale Inspectoratului ...
Read More »Constantin Niţă: Factura la energie trebuie să scadă. Oprim până în 2017 tranzacţionarea unor certificate verzi
Investitorii în producţia de energie din surse regenerabile vor putea utiliza, în intervalul 1 iulie-1 ianuarie 2017, doar jumătate din certificatele verzi atribuite, a anunţat, marţi, ministrul delegat pentru Energie Constantin Niţă. Astfel, factura la energie plătită de populaţie ar trebui să scadă cu 50% pe această componentă, spune acesta. „Prima modificare este suspendarea Legii 220 pe trei ani şi ...
Read More »Ponta anunță că va numi un ministru la Justiție
-Premierul se retrage astfel din procedura numirii noilor procurori-șefi Premierul Victor Ponta a declarat marți că el personal se va retrage din procedura de numire a noilor șefi de Parchete, urmând ca această sarcină să revină noului ministru al Justiției. „Voi numi un nou ministru al Justiției care va stabili și va conduce toată această procedură (…)”, a spus Ponta, ...
Read More »Cod galben de ploi abundente
ANM a emis un cod galben de ploi abundente valabil pentru 20 de judeţe din România, însă în ziua de miercuri spre joi precipitaţiile vor domina întreaga ţară. În intervalul 2 aprilie, ora 23.00 – 3 aprilie, ora 09.00, va ploua, îndeosebi în vestul şi sud-vestul ţării. În Banat, vestul şi nordul Olteniei şi sudul Crişanei, cantităţile de apă vor ...
Read More »Primul magazin de jucării Dinoland din Iași s-a deschis la Iulius Mall
Un nou univers magic al jocului şi poveştilor îi aşteaptă pe copii la primul magazin Dinoland din Iaşi, inaugurat recent la IULIUS MALL. Jocuri creative şi educative, eroi din desene animate, trenuleţe, elicoptere, ateliere de lucru, puzzle, pluşuri, prinţese şi cutii muzicale – acestea sunt doar câteva dintre miile de jucării şi accesorii care se găsesc în noul magazin din zona Kidsland. Cu ocazia inaugurării, în perioada 21 – 24 martie 2013, Dinoland îi aşteaptă pe clienţii ...
Read More »40.000 de turişti, aşteptaţi pe litoral de minivacanţa de 1 Mai
Aproximativ 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai, cu circa 20% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru aceştia sunt organizate o serie de evenimente printre care o paradă a aproape o sută de maşini off-road, de epocă şi de motociclete de mare putere, dar şi concerte în aer liber şi ...
Read More »Exporturile paralele de medicamente oncologice, suspendate
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, a anunţat, luni, că va interzice, printr-un ordin de ministru, exporturile paralele de medicamente oncologice până la finalul acestui an.”Fără exporturile paralele, ne-ar fi ajuns medicamentele oncologice până în august 2013. De fapt, la mijloc este o acțiune premeditată care urmărește creșterea prețurilor la aceste produse”, a declarat Eugen Nicolaescu.Ministrul Sănătății a declarat că ia această ...
Read More »Autoturism de lux, furat din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni
Poliţiştii de frontieră ieşeni au depistat în Punctul de Trecerea a Frontierei Sculeni un autoturism marca BMW, care figura ca fiind furat din Germania. ”La sfârşitul săptămânii trecute pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere al I.T.P.F. Iaşi împreună cu lucrătorii ...
Read More »Bank of Cyprus suspendă temporar operaţiunile din România
Banca Centrală a Republicii Cipru (BCC) a decis luni suspendarea temporară, pentru o săptămână, a operaţiunilor din România ale Bank of Cyprus, în această perioadă bancomatele băncii rămânând funcţionale, informează banca. ‘În conformitate cu Legea nr.17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezoluţia instituţiilor de credit şi a altor instituţii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusă în procedura de rezoluţie ...
Read More »