Educatie

Inspectoratul Școlar Județean organizează testarea inițială a elevilor

Începând de luni, 20 septembrie, și până pe 1 octombrie, Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași organizează în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din rețeaua educațională județeană testarea inițială cu subiecte unice a elevilor de gimnaziu și de liceu, administrată pentru un număr de zece discipline de studiu. „Elevii vor susține câte un test în fiecare zi a acestei ...

Read More »

Studenții Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” vor începe şcoala în sistem hibrid

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat propunerea Consiliului de Administrație privind modul în care se vor desfășura activitățile didactice în noul an universitar, în context pandemic. Astfel, TUIASI va aplica un sistem hibrid, dar care va impune prezența fizică a tuturor studenților în Iași: toate cursurile de la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene vor fi ...

Read More »

UAIC organizează prima Școală de Vară în cadrul Alianței de Universități Europene EC2U

În perioada 20 – 26 septembrie, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) se va desfășura Școala de Vară “Smart Ageing and Healthy Life” (“Îmbătrânire inteligentă și viață sănătoasă”), primul eveniment de acest fel organizat în cadrul alianței de Universități Europene din care face parte și UAIC. Școala de Vară face parte din pachetul de lucru Good Health and Well-being (Sănătate ...

Read More »

Noul an academic începe la Universitatea de Ştinţele Vieţii luni, 20 septembrie

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va marca deschiderea noului an universitar 2021/2022 printr-o ceremonie specială care va avea loc luni, 20 septembrie, de la ora 11.00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”. Pentru a respecta toate condițiile de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, la festivitate va participa un număr restrâns de ...

Read More »

Peste o mie de elevi şi 600 de angajaţi din învăţământ, confirmaţi cu coronavirus în prima săptămână de şcoală

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, situaţia epidemiologică la finalul primei săptămâni de şcoală. Potrivit datelor centralizate din întreaga ţară, peste o mie de elevi şi 600 de angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu coronavirus, iar 795 de clase sau grupe au activitatea faţă în faţă suspendată. Ministerul Educaţiei a anunţat, vineri, că, în urma centralizării raportărilor din unităţile de învăţământ ...

Read More »

Studenții UAIC, câștigători ai unei competiții internaționale de Astronomie

Echipa Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), formată din studenți ai Facultății de Matematică, a fost desemnată câștigătoarea competiției internaționale de Astronomie “Andrea Milani Challenge”, secțiunea dedicată deşeurilor spațiale. Evenimentul, la care au participat studenți și cercetători din întreaga lume, a fost organizat de către Agenția Spațială Europeană (ESA), în parteneriat cu rețeaua europeană STARDUST-Reloaded (an European Innovative Training ...

Read More »

Ce spune legea în cazul apariției unui caz de COVID-19 într-o unitate de învăţământ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a adoptat vineri, 17 septembrie, o hotărâre privind scenariile de funcționare a unităților școlare pentru săptămâna viitoare (20 – 24 septembrie), care rămân la fel ca în săptămâna care tocmai se încheie, cu excepția unui singur caz. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Parascheva” Iași, unde se suspendă activitatea pentru o ...

Read More »

Activitatea Grădiniţei “Cuvioasa Parascheva”, suspendată pentru două săptămâni

Întrunit vineri după amiază în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași a aprobat suspendarea activităţilor în sistemul „faţă în faţă” la Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Iaşi, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 17.09.2021. Măsura a fost luată la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Direcţiei de Sănătate ...

Read More »

Rezidenții care vor să se transfere în alt centru pot depune dosare până la 29 septembrie

Ministerul Sănătății anunță organizarea în perioada septembrie-octombrie 2021, a unei sesiuni de schimbare a centrelor de pregătire pentru rezidenți (transfer). Iată ce trebuie să facă cei care vor să se transfere: Dosarele celor interesați se vor transmite, exclusiv prin poștă sau servicii de curierat, la direcțiile de sănătate publică din centrele universitare în care se solicită continuarea pregătirii, până pe ...

Read More »

Proiecte în valoare de 1,4 milioane de euro, derulate de şcolile ieşene în cadrul Proiectului Erasmus +

Judeţul Iaşi va primi peste 1,4 milioane de euro prin intermediul a 26 de proiecte de mobilitate – educație școlară și formare profesională VET – aprobate prin programul Erasmus+ KA1. „La nivel național, la termenul din luna mai, 26 de instituții educaționale din Iași și-au dovedit interesul și capacitatea de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea resursei umane prin formare ...

Read More »

Rectorul TUIASI, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Republica Moldova

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a primit cea mai înaltă distincție academică – Doctor Honoris Causa – din partea Universității Tehnice a Moldova (UTM). Ceremonia a avut loc marți, 14 septembrie, la sediul universității din Republica Moldova. La festivitate au participat și prof. univ. dr. ing. Iulian Aurelian Ciocoiu, președintele Senatului ...

Read More »

Încă 21 de terenuri de sport din şcoli vor fi modernizate

În perioada următoare, încă 21 de terenuri de sport din cadrul unităţilor de învăţământ din municipiu vor fi modernizate, în cadrul programului demarat în acest an de Primărie. În acest scop, municipalitatea anunţă organizarea unei licitații pentru contractarea lucrărilor de amenajare, prevederea financiară a procedurii fiind de 11.965.406,72 lei, fără TVA (14.238.834 lei, cu TVA). Până la data limită, respectiv ...

Read More »

Lista funcţiilor vacante de director şi director adjunct, publicată de Inspectoratul Şcolar Judeţean

Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași a publicat lista funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din judeţul Iaşi, pentru care se organizează concurs – sesiunea 2021. Astfel, în conformitate cu articolul 7 din Ordinul ministrului Educației nr.4597/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct ...

Read More »

Cîmpeanu: Am decis prelungirea perioadei de dezbatere publică a proiectului de HG pentru România Educată

Ministerul Educației a decis prelungirea perioadei de dezbatere publică a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea programului de implementare a proiectului România Educată, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta susține că hotărârea de guvern nu va mai fi prezentată în ședința viitoare de guvern, așa cum anunțase vineri. Decizia vine după ce peste 150 de organizații au solicitat ...

Read More »

Demersuri pentru înființarea unei extensiuni a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” la Orhei

O delegație a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), reprezentată de prof. univ dr.  Tudorel Toader, rectorul acestei instituţii de învăţământ superior, și prof. univ. dr. Corneliu Iaţu, prorector pentru strategie, dezvoltare instituţională şi personal, a avut luni, 13 septembrie, o întrevedere cu Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei din Republica Moldova și cu Pavel Verejanu, primarul municipiului Orhei, cu ...

Read More »