Educatie

România găzduiește Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

  Ministerul Educației, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România (SSMR), Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Primăria Bușteni, organizează, în perioada 10 – 16 aprilie, a V-a ediție a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete, la competiție urmând să participe 150 de eleve (cu vârste de până în 20 de ani), reprezentând 39 de țări. Potrivit unui comunicat ...

Read More »

Campanie de prevenire a consumului de alcool în rândul adolescenților, lansată de UNICEF

UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Sănătății (MS), Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au lansat campania de prevenire a comportamentelor la risc, intitulată ”Chiar și o dată e prea mult”. Campania are rolul de a atrage atenția adolescenților asupra unor consecințe imediate ale consumului de alcool, chiar și ocazional, ...

Read More »

Universitatea din Bucureşti solicită Senatului reintroducerea sancţiunilor pentru coordonatorii de doctorate plagiate: Echivalarea diplomelor ar trebui făcută de către universităţi

Universitatea din Bucureşti (UB) solicită Senatului să reintroducă în lege, sancţiunile aplicate profesorilor şi cercetătorilor care coordonează teze de doctorat dovedite a fi plagiate, care au fost eliminate de Camera Deputaţilor. Echivalarea diplomelor ar trebui făcută direct de universităţi având în vedere că birocraţia de la nivelul organelor abilitate îngreunează şi amână echivalarea foarte mult, se arată într-o scrisoare deschisă ...

Read More »

Sesiunea specială a Bacalaureatului va avea loc în perioada 14 – 27 mai la Brașov

  Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat de anul acesta se va desfășura în perioada 14 – 27 mai, la Brașov, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat transmis joi AGERPRES. Conform sursei citate, ministrul Adrian Curaj a aprobat, printr-un ordin, calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat pentru absolvenții de liceu participanți la loturile naționale care se pregătesc pentru competițiile internaționale sportive ...

Read More »

Festivalul Studenților Francofoni – între 11 și 15 aprilie, la București

  Bucureștiul va găzdui, în perioada 11 – 15 aprilie, a cincea ediție a Festivalului Studenților Francofoni „Împreună”, un eveniment care are ca obiective promovarea multilingvismului și facilitarea utilizării limbii franceze într-un context multicultural, informează un comunicat al organizatorilor transmis joi AGERPRES.   Cele cinci ediții ale evenimentului organizate în România au adus laolaltă peste 300 de studenți francofoni, din ...

Read More »

Campanie de strângere de fonduri pentru organizarea Festivalului ”Prichindeii veseli”

Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” din Iaşi, în parteneriat cu Asociația Națională a Profesorilor pentru Elevi cu deficiențe de auz ”Virgil Florea”, declanșează campania de strângere de fonduri ”DIFERIȚI DAR ÎMPREUNĂ”. Profesorii și elevii Liceului Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iași organizează încă din anul 2009 această campanie, în vederea strângerii de fonduri pentru a susține Festivalul Național de teatru de păpuși și pantomimă ”PRICHINDEII VESELI”, ...

Read More »

Concursul de interpretare critică ”Garabet Ibrăileanu”, la cea de-a XII-a ediție

Sâmbătă, 9 aprilie, la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” din Iași se va desfășura cea de-a XII-a ediție a Concursului de interpretare critică ”Garabet Ibrăileanu”. Manifestarea va reuni peste 400 de participanți, elevi din clasele a IV-a – a XII-a, provenind din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova. Concursul are drept scop evidențierea tradițiilor culturale ieșene, marcate de spiritul critic ...

Read More »

TUIASI: Au început înscrierile pentru Olimpiada Studenților, ediția a IX-a, organizată de ASAFCI

Continuând tradiția și anul acesta, Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii (ASAFCI), cu sprijinul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIAȘI) şi a Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii, organizează în perioada 7 – 10 aprilie 2016 Olimpiada Studenţilor, eveniment ajuns la cea de-a IX-a ediţie.Timp de patru zile, evenimentul îşi propune sa reunească sub semnul importanţei practicării ...

Read More »

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași dau startul curățeniei de primăvară în Campus

Sub deviza „Strange, selectează, reciclează pentru un Campus mai curat”, Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) fac curațenie în Campusul „Tudor Vladimirescu” sâmbătă, 9 aprilie, începând cu ora 10:30.Cu sprijinul Direcției Servicii Studențești, studenții vor desfășura o amplă campanie de ecologizare și amenajare a Campusului „Tudor Vladimirescu”. Aproximativ 300 de tineri se vor întâlni în parcarea căminului T7-8 ...

Read More »

IAcSIc – Întâlnirea Academică şi Culturală a Studenţilor din Ingineria Civilă

  Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații din Iași (ASAFCI), cu sprijinul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și a Facultăţii de Construcții și Instalații, are plăcerea să vă invite în perioada 21 – 24 aprilie 2016 la cea de-a V-a ediție a tradiționalei întâlniri anuale a studenților din domeniul ingineriei civile și a ingineriei instalațiilor sub ...

Read More »

TUIASI: Te interesează o carieră în administrația locală sau centrală? Înscrie-te în Programul Oficial de Internship al Guvernului României

Programul oficial de Internship al Guvernului se va derula în această vară în perioada 22 iulie – 22 septembrie 2016 și va avea ca obiectiv implicarea tinerilor performanți în activitățile Guvernului, pentru dobândirea de către aceștia a experienței și cunoștințelor practice. 150 de stagiari vor fi recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program.Programul urmărește formarea unui corp de ...

Read More »

„Săptămâna Porților Deschise” la UAIC

Au început înscrierile pentru „Săptămâna Porţilor Deschise”, eveniment organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în perioada 18-21 aprilie 2016. În săptămâna respectivă, vor avea loc peste 250 de activități, la care vor putea participa gratuit elevii din clasele IX-XII, părinții şi dascălii acestora. Timp de patru zile, cele 15 facultăți ale Universității vor organiza conferinţe, cursuri demonstrative, workshop-uri ...

Read More »

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi :Conferinţa „Free Market Road Show”

The Free Market Road Show 2016 – O călătorie de-a lungul Europei, purtând mesajele libertății și economiei sănătoase Luni, 11 aprilie 2016, începând cu ora 10:00, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Institutul Friedrich von Hayek România vor găzdui, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”, conferinţa Free Market Road Show. Ajuns la cea de-a opta ediție, evenimentul este organizat de ...

Read More »

Noul plan-cadru pentru gimnaziu: Patru ore de Română în loc de cinci și Limba latină în clasa a VII-a

  Noul plan-cadru pentru gimnaziu, care prevede introducerea disciplinei Informatică și TIC, patru ore de Limba română în loc de cinci, dar și studierea Limbii latine în clasa a VII-a, a fost prezentat, marți, de directorul Institutului de Științe ale Educației, Ciprian Fartușnic, într-o conferință de presă. Noul plan cadru va fi aplicabil pentru copiii care vor intra în clasa ...

Read More »

Sesiunea a II-a a etapei județene a Concursului de Creativitate „Ștefan Procopiu” 2016

Sesiunea a II-a a etapei județene a Concursului de Creativitate „Ștefan Procopiu”, ediția a XIX-a, Iași, se va desfășura în perioada 16 – 17 aprilie 2016 la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și la Facultatea de Mecanică de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, după următorul program:   FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ, ENERGETICĂ ŞI INFORMATICĂ APLICATĂ FIZICĂ – ELECTRICITATE ŞI ELECTROMAGNETISM (gimnaziu, licee teoretice ...

Read More »