Local

O nouă sesiune de examinare pentru persoanele care vor să devină administratori de imobile

Municipalitatea va organiza în data de 23 iulie o nouă sesiune de examinare a persoanelor fizice, în vederea obținerii atestatului de administrator de imobile. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, dosarele trebuie depuse până miercuri, 18 iulie. „Persoanele care în prezent au absolvit cursuri de pregătire în domeniu, dar nu sunt atestate pot să solicite înscrierea în vederea susținerii examenului în baza unei ...

Read More »

Ultimele noutăţi în patologia infecţioasă, dezbătute la Iaşi

În perioada 21-23 iunie, la Iaşi se desfăşoară cea de-a XIV-a ediţie a Şcolii de Vară, manifestare organizată de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, eveniment care include şi Conferinţa Naţională „Certitudini şi controverse în patologia infecţioasă”. La eveniment, organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Societatea de Boli Infecţioase şi HIV/SIDA şi Asociaţia ...

Read More »

Elevi ieşeni, premiaţi la concursul pe teme de protecţia consumatorilor „Alege! Este dreptul tău!”

În perioada 18-22 iunie, Tabăra de la Năvodari este gazda celei de-a XVI-a ediții a etapei naționale a concursului pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este dreptul tău”. Cu acest prilej, 88 de elevi din clasele IX-XI, câte doi din fiecare județ și şase din București, au intrat în competiție. Tema concursului a fost crearea unei pieţe on-line echitabile şi sigure, o temă ...

Read More »

Modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, de Ziua Internaţională a Iei

Compania de Transport Public (CTP) Iași anunţă modificarea mai multor trasee ale  mijloacelor de transport în comun din municipiu duminică, 24 iunie, ca urmare a manifestărilor care vor avea loc în Piaţa Palatului Culturii, prilejuite de Ziua Internaţională a Iei”. Astfel, potrivit unui comunicat al CTP, tramveiele de pe traseele 1 şi 13 vor circula deviat prin Tudor Vladimirescu, pe ...

Read More »

Promoții de vară la H&M, în Iulius Mall

      În magazinele H&M am dat startul reducerilor de vară! Fie că vrei să îți înnoiești garderoba sau ai în plan să pleci în vacanță, la H&M vei găsi cele mai trendy piese vestimentare și accesorii pentru vara aceasta. Vino în magazin și te poți bucura de prețuri cu până la 50% mai mici în toate departamentele noastre: ...

Read More »

Lucrări importante de reabilitare a străzilor din municipiu, scoase la licitaţie de Primărie

Municipalitatea ieşeană a lansat procedurile de achiziţie pentru un pachet de licitații care are ca scop modernizarea mai mulor străzi din zonele Miroslava, Galata și Copou – Grădina Botanică. În primul caz este vorba despre asfaltarea șoselei Iași – Voinești, pe o distanță de 3,4 km, valoarea contractului fiind estimată la 9.008.117 lei, fără TVA. „Lucrările  fac parte dintr-un proiect ...

Read More »

SPECTACOL STAND-UP COMEDY ȘI CONCERT CANAF, LA AMFITEATRUL PALAS

  Hohote de râs și muzică bună! De asta vor avea parte cei care vor să se relaxeze în aer liber, la Amfiteatrul Palas, în următoarele zile.   Dacă ești fanul spectacolelor de stand-up comedy, atunci nu trebuie să ratezi evenimentul de joi, 21 iunie 2018. De la ora 21.30, pe scena Amfiteatrului Palas vor urca Maria, Mincu și Banciu, trei tineri haioși care vin pregătiți ...

Read More »

Vânzări de aproape 900.000 de euro la Licitaţia de Vară în regim duplex Iaşi – Bucureşti

Licitația de Vară Artmark, desfășurată în regim duplex Iași-București, a adus cele mai bune rezultate ale pieței de artă din prima jumătate a anului 2018 și a însumat aproximativ 900.000 de euro, au anunţat organizatorii, într-un comunicat de presă. „O rată de adjudecare de 71% și 184 de palete distincte descriu atmosfera intens participativă a primei licitații de artă din ...

Read More »

Peste 600.000 euro pentru cinci școli ieșene, în cadrul programului Erasmus +

Cinci şcoli din judeţul Iaşi au obținut o finanțare în valoare de (625.456 euro, prin componenta Erasmus+ KA1 – proiecte de formare profesională ale elevilor și profesorilor, prin stagii de practică în companii din spațiul european. La nivel național, la termenul din 1 februarie 2018 au fost depuse 362 de candidaturi, iar 123 au fost aprobate, dintre care cinci din ...

Read More »

Campania naţională „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, la Colegiul Naţional Iaşi

Joi, 21 iunie, începând cu ora 13.00, la Colegiul Național Iași, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeșean Iași, organizează Campania națională “Informare acasă! Siguranță în lume!”. La eveniment vor participa 180 de elevi din ciclul liceal, dar și profesori, pentru a afla mai multe informații importante despre drepturile și responsabilitățile persoanelor care intenționează să studieze sau să ...

Read More »

Achiziţionarea de tramvaie noi şi autobuze electrice, în atenţia conducerii Primăriei

Până pe data de 16 iulie, Primăria va depune la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est (ADRNE) documentaţia tehnică privind obţinerea de fonduri europene nerambursabile în valoare de 19,6 milioane de euro în vederea reabilitării tronsoanelor de linie de tramvai  Cinci Drumuri – str. Pădurii – str. Nicoriţă, Podu Roş – Ţesătura şi, respectiv, TEPRO – Rond Ţuţora, şi achiziţia unui număr ...

Read More »

Depozitul de deşeuri menajere de la Hârlău a fost închis

Depozitul de deșeuri neconform de la Hârlău a fost închis. Consiliul Județean a recepționat lucrările care au constat în relocarea a peste 127.000 de metri cubi de deșeuri, realizarea a 65.000 mc de terasamente, și 700 de metri de șanțuri. „Executantul lucrării,  S.C. Geiger Transilvania S.R.L., a construit patru puțuri pentru colectarea biogazului și trei pentru monitorizarea apelor subterane. Totodată, ...

Read More »

Peste 800 de volume donate bibliotecilor şcolare, în cadrul campaniei „Dăruiește pur si simplu o carte”

Organizația Femeilor Liberale (OFL) din municipiul Iași a derulat începând cu 17 mai acțiunea „Dăruiește pur și simplu o carte”, având ca scop întregirea fondului de carte al bibliotecilor școlare ieșene. Inițiativa a fost receptată cu entuziasm de membrele organizației, care au reușit să se mobilizeze și împreună cu colegii din Clubul Studenților Liberali să strângă circa 800 de volume, opere ...

Read More »

Iaşul, gazda Conferinţei Naţionale „Certitudini şi controverse în patalogia infecţioasă”

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva”, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația Institutul PanEuropean de Cercetare “Prof. Dr. Vasile Luca”, organizează în perioada 21 – 23 iunie la Centrul de Conferințe „Palas” Iași Conferința Națională „Certitudini și controverse în patologia infecțioasă”. La eveniment sunt aşteptaţi să participe peste 250 ...

Read More »

„Legea farmaciei”, iniţiată de deputatul Petru Movilă, a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor

Camera Deputaţilor a aprobat, cu majoritate de voturi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele. Astfel, conform proiectului depus de către deputatul PMP Petru Movilă încă din anul 2015, de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial, vânzarea de medicamente în mediul online va fi permisă doar de ...

Read More »