Local

Lucrări de remediere în zona Pasajului ”Mihai Eminescu”

În zilele de 22 spre 23 mai, în intervalul orar 18.00 – 6.00, respectiv 25 spre 26 mai, în intervalul orar 18.00 – 6.00, angajații de la S.C. Construcții Feroviare S.A. Iași vor efectua lucrări de remediere în zona Pasajului ”Mihai Eminescu”. Conform contractului încheiat cu municipalitatea, toate lucrările de remediere vor avea loc pe cheltuiala companiei. Potrivit reprezentanților municipalității, ...

Read More »

Organizarea alegerilor anticipate de la Cozmești și Tansa, motiv de gâlceavă între deputatul Petru Movilă și prefect

Președintele PMP Iași, deputatul Petru Movilă, a anunțat că, în cazul în care prefectul Dan Cârlan nu va transmite Guvernului,  în termenul prevăzut de lege, data pentru organizarea alegerilor anticipate în localitățile Cozmești și Tansa, acesta va sesiza instituțiile statului în legătură cu încălcarea de către reprezentantul Executivului în teritoriu a atribuțiilor care-i revin, potrivit Legii administrației publice locale. ”Este ...

Read More »

CJ Iași: ”Repunerea lui Carmen Dorobăț în funcţia de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase nu este o decizie politică”

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Iași susține că repunerea lui Carmen Dorobăț în funcţia de manager a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva” nu reprezintă o decizie politică, ci o consecinţă legală a faptului că instanţa a dispus în mod definitiv înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Într-un comunicat al Biroului de presă ...

Read More »

Primul week-end FIE 2015: educație, poezie, artă, film, teatru și muzică

Primul week-end al celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional al Educației (FIE) propune publicului ieșean și nu numai un adevărat regal de poezie, teatru, film și muzică. Astfel, sâmbătă, 23 mai, va fi o zi plină în Festivalul Internațional de Poezie ”Grigore Vieru”, poeții, actorii, artiștii și toți cei interesați fiind chemați să participe, de-a lungul întregii zile, de ...

Read More »

Două festivaluri de film în cadrul FIE 2015

Cea de-a șaptea artă nu putea lipsi din programul generos de evenimente al celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional al Educației (FIE), care va debuta vineri, 22 mai, la Iași. Iată de ce, în primele și, respectiv, ultimele zile ale FIE 2015, ieșenii și nu numai sunt așteptați la două festivaluri de film cu acces gratuit și care propun ...

Read More »

Începe FIE 2015

Vineri, 22 mai, va debuta la Iași cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației (FIE), eveniment organizat de Primăria Municipiului Iași și Fundația ”Iași – Capitală Culturală Europeană”, împreună cu partenerii instituționali tradiționali, care propune, timp de zece zile, sute de evenimente de muzică, film, dans, animație stradală, expoziții, ateliere și concursuri. În fiecare zi, din Copou și ...

Read More »

Primarul Gheorghe Nichita află astăzi dacă va fi suspendat din funcție

Instituția Prefectului Județului Iași a făcut cunoscut faptul că a primit de la Curtea de Apel București (CAB) decizia oficială pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul privind dispunerea măsurii preventive de arest la domiciliu în privința primarului municipiului Iași, Gheorghe Nichita. ”Grupul de lucru deja constituit la nivelul Instituției Prefectului a fost însărcinat cu misiunea de ...

Read More »

Dan Cârlan: ”Prefectul nu suspendă alesul local, ci doar constată, prin ordin, că a intervenit suspendarea de drept a mandatului”

Instituția Prefectului Județului Iași a revenit în cursul după amiezii de joi cu o serie de precizări în legătură cu demersurile întreprinse pentru obținerea comunicării privind măsura preventivă dispusă de Curtea de Apel București la adresa primarului municipiului Iași, Gheorghe Nichita. Într-un comunicat al Biroului de presă al Prefecturii se afirmă că, potrivit art 71 din Legea Administrației Publice Locale, ...

Read More »

Proiectul de management integrat al traficului, în atenția procurorilor DNA

O echipă din cadrul DNA București a efectuat în această săptămână o nouă serie de verificări la Primăria Iași, de această dată fiind vizate documentele care atestă implementarea proiectului de management integrat al traficului în municipiu. Informația a fost confirată miercuri, 20 mai, chiar de viceprimarul Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri cu presa.  ”După cum știți , în acest ...

Read More »

Concurs-expoziție la Ateneul Tătărași

În cadrul Festivalului Internațional al Educației (FIE) 2015, Ateneul Tătărași, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) Iași organizează un concurs de pictură cu tema ”Iașii în Europa-Europa în Iași”. Cu această ocazie, toți iubitorii de artă, de toate vârstele,  care au talent la desen sunt invitați să picteze Iașul, sau un obiectiv turistic din Iași. Lucrările înscrise în concurs ...

Read More »

Manifestări dedicate Zilei Eroilor, organizate la Iași

Cu ocazia comemorării ”Zilei Eroilor României”, joi, 21 mai, la Iași vor fi organizate mai multe ceremoniale militare și religioase. Un prim ceremonial va avea loc de la ora 12.00, în Cimitirul ”Eternitatea”, la Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Un al doilea ceremonial militar și religios va avea loc la Cimitirul din comuna Lețcani, la Monumentul Eroilor Români ...

Read More »

Două importante manifestări în domeniul oftalmologiei, organizate la Iași

Societatea Română de Glaucom, Clinica I Oftalmologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe “Sfântul Spiridon” Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Societatea Română de Oftalmologie, Fundația Oftalmologică “Diapreg” şi Societatea de Medici și Naturaliști organizează în perioada 20 – 23 mai, la Iaşi, la Centrul de Conferinţe ”Providenţa”, două evenimente medicale importante pentru oftalmologia românească, cea ...

Read More »

Victorel Lupu este noul președinte interimar al CJ Iași

Întruniți în ședință extraordinară, consilierii județeni ieșeni l-au desemnat miercuri, 20 mai, pe vicepreședintele Victorel Lupu (PSD) în funcția de președinte interimar al instituției, în locul liberalului Cristian Adomniței, aflat în prezent în arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul deschis de procurorii anticorupție în care acesta este acuzat de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, ...

Read More »

Ieșenii pot câștiga o invitație VIP la spectacolul preferat din cadrul FIE 2015

Organizatorii ediției din acest an a Festivalului Internațional al Educației (FIE) oferă ieșenilor posibilitatea de a participa gratuit la unul dintre evenimentele incluse în cadrul acestei manifestări, care se va desfășura în aer liber, în Piața Palatului Culturii. Invitația este valabilă pentru două persoane și asigură accesul în zona VIP la spectacolul pe care îl alege câștigătorul. În total, organizatoriiau ...

Read More »

Petru Movilă (PMP): ”În cazul suspendării din funcție a președintelui CJ Iași, prefectul s-a situat de partea PSD”

Deputatul PMP de Iași  Petru Movilă îl acuză pe prefectul Dan Cârlan că în scandalul provocat de suspendarea din funcție a președintelui Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, acesta a ținut partea PSD. ”Dan Carlan ne-a arătat cum voința Prefecturii Iași este clar orientată către PSD. Răstălmăcind cum a vrut dumnealui o decizie a unei instanțe de judecată și  pus la ...

Read More »