Politic

Ionuț Stroe: Întâlnirea conducerii PNL cu ambasadori străini – ‘pronunțat caracter tehnic’

Conducerea Partidului Național Liberal s-a întâlnit cu reprezentanți ai ambasadelor străine acreditate la București, din state partenere, pentru o discuție cu „un pronunțat caracter tehnic” pe proiectul de lege privind votul prin corespondență, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. „Discuțiile au avut un pronunțat caracter tehnic, au fost legate de proiectul nostru de lege privind reglementarea votului ...

Read More »

Partidul Naţional Democrat, înscris oficial în Registrul partidelor politice

Partidul Naţional Democrat, format din deputaţii din fostul PP-DD, a fost înscris oficial în Registrul partidelor politice, în urma unei cereri depuse de parlamentarul Daniel Fenechiu la Tribunalul Bucureşti.”Dispune înregistrarea Partidului Naţional Democrat în registrul special al instanţei”, a decis, luni, Tribunalul Bucureşti.Decizia poate fi atacată cu apel.În 26 februarie, deputatul Daniel Fenechiu anunţa că va depune la Tribunalul Bucureşti ...

Read More »

Tăriceanu: Dacă PNL va discuta cu ambasadorii despre Ponta, premierul ar trebui să-și prezinte și el punctul de vedere

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că, în opinia sa, dacă liberalii vor aborda la întâlnirea cu ambasadorii străini acreditați la București situația premierului Victor Ponta, acesta ar trebui, la rândul său, să poarte o discuție cu oficialii străini astfel încât aceștia să aibă acces la „ambele puncte de vedere”. „Nu știu dacă este cea mai bună modalitate aceasta de a exporta ...

Read More »

Ponta, pentru presa străină: Demisia Guvernului ar duce la o ‘criză politică de trei, patru, cinci luni’

Demisia Guvernului ar duce la o ‘criză politică de trei, patru, cinci luni’, a declarat marți presei străine premierul Victor Ponta, care a precizat că s-a gândit să demisioneze după ce a fost informat că este suspectat într-un caz de corupție, dar că a decis să rămână în funcție pentru a asigura stabilitatea politică, relatează New York Times, citând agenția ...

Read More »

Orban despre votul în cazul Ponta: Investigăm temeiuri solide pentru a putea ataca hotărârea la CCR

Liderul deputaților liberali, Ludovic Orban, a declarat marți că PNL „investighează temeiuri solide” pentru a putea ataca la Curtea Constituțională hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale față de premierul Victor Ponta. „Evident că investigăm temeiuri solide pentru a putea ataca hotărârea la Curtea Constituțională și, dacă vom găsi aceste temeiuri, vom ataca la Curtea Constituțională această hotărâre. Indiferent de ...

Read More »

Macovei: Majoritatea din Camera Deputaților a dat astăzi liber la corupție la cel mai înalt nivel

Europarlamentarul Monica Macovei susține că ”majoritatea din Camera Deputaților a dat astăzi liber la corupție la cel mai înalt nivel”. ”PSD a băgat astăzi Camera Deputaților în grupul infracțional organizat. Deputații au blocat justiția pentru ca un prim-ministru în funcție să nu fie anchetat pentru fapte de corupție, dând astfel cel mai puternic semnal că politicienii sunt mai presus de ...

Read More »

Iohannis după votul din Plen: Regret că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecţie pentru Victor Ponta

Preşedintele Klaus Iohannis spune, comentând votul de marţi din Camera Deputaţilor, că Parlamentul nu ar trebui să obstrucţioneze actul de justiţie şi că regretă că astăzi coaliţia de guvernare a impus o decizie în sens contrar şi s-a transformat într-un scut de protecţie pentru Victor Ponta.”Îmi menţin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucţioneze actul de ...

Read More »

Solicitarea DNA de urmărire penală a premierului, RESPINSĂ de plenul Camerei

Deputaţii au respins, marţi, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, şi pentru conflict de interese, votul fiind 231 ”pentru” respingerea urmăririi Din totalul de 387 de deputaţi , la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru „proiectul de ...

Read More »

Gorghiu: Nu suntem deloc impresionați de amenințările lui Ponta și Cazanciuc

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a arătat luni că liberalii nu sunt deloc impresionați de „amenințările” premierului Victor Ponta și ale ministrului Justiției, Robert Cazanciuc. „Le transmit premierului României și ministrului Justiției că amenințările cu plângeri penale, pușcărie și noi mineriade nu ne impresionează deloc. Atât știe să facă partidul lui Iliescu, Năstase și Ponta, din 1990 încoace: mineriade, contrademonstrații, instigare la ...

Read More »

Ponta: În unanimitate colegii de la PSD și liderii coaliției vor să continuăm guvernarea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în unanimitate, colegii săi din Comitetul Executiv Național al PSD și liderii coaliției au decis că vor să meargă mai departe și să continue guvernarea. „În unanimitate, nu doar colegii de la PSD, au fost toți liderii coaliției, aici, lumea, oamenii vor să continuăm o guvernare care probabil merge prea bine. Am văzut ...

Read More »

Premierul Ponta, la Comisia juridică a Camerei: Am solicitat să fiu audiat în comisie la ora 16.00 şi votul în plen să fie marţi

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la ieşirea din şedinţa Comisiei juridice, că a solicitat comisiei să fie audiat la ora 16:00, iar votul în plen asupra cererii de începerea urmăririi sale penale să fie marţi, comisia aprobând în unanimitate.El a adăugat că „nu are ce” dosar să-şi studieze şi îşi va susţine punctul de vedere în plen.”Am cerut Comisiei ...

Read More »

Dan Şova: Nu văd motivul pentru care Victor Ponta ar trebui să demisioneze, nu a făcut nimic ilegal

Senatorul Dan Şova a declarat, luni, la ieşirea de la Poliţia Ilfov, unde s-a prezentat pentru a-i fi comunicate condiţiile controlului judiciar, că Victor Ponta ”nu a făcut nimic ilegal”, el spunând că nu vede motivul pentru care premierul ar trebui să demisioneze.Întrebat dacă premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze, senatorul Dan Şova a spus că nu vede niciun ...

Read More »

Preda: Am cerut ca PE să discute criza politică din România; se impune audierea lui Ponta în acest for

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat că a cerut Legislativului de la Strasbourg să discute criza politică din România și consideră că, ”în condițiile de deficit democratic din Parlamentul Românei, se impune audierea premierului Victor Ponta în Parlamentul European. „Am cerut deja în această dimineață ca Parlamentul European să discute criza politică din România în sesiunea care începe chiar diseară. Eu ...

Read More »

Ponta: Să fim mai puţin ipocriţi, Iohannis a fost ales preşedinte trimis în judecată la Înalta Curte

Preşedintele Klaus Iohannis a fost ales preşedinte fiind trimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, după ce a anunţat că refuză să demisioneze în condiţiile în care procurorii au cerut urmărirea sa penală, premierul cerând să se renunţe la „ipocrizie.””Haideţi să fim mai puţin ipocriţi: Iohannis a candidat şi a ...

Read More »

Gorghiu: PNL îi va cere lui Ponta demisia în fiecare zi şi e dispus „la orice sacrificiu”

PNL îi va cere în fiecare zi demisia premierului Victor Ponta, a declarat co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, care a susţinut că PNL este dispus la „orice sacrificiu”, inclusiv al „picării” guvernelor sale în Parlament, pentru ca astfel să fie declanşate alegerile anticipate.Gorghiu a spus că este un fapt fără precedent punerea sub acuzare a premierului în funcţie pentru fapte asimilate ...

Read More »