Sanatate

Alexandru Rafila: Avem nevoie de încrederea populaţiei în sistemul de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că sistemul medical are nevoie de un personal suficient, bine pregătit, care poate să răspundă „într-un mod profesionist şi empatic” nevoilor pacienţilor. De asemenea, ministrul afirmă, în mesajul său cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, că sunt necesare investiţii în sănătate, în spitale, în ambulatorii de specialitate, în cabinetele medicilor de familie. „La data de ...

Read More »

Parteneriat pentru dezvoltarea studiilor clinice în România

Şase instituţii reprezentative din domeniul cercetării medicale au încheiat în premieră un parteneriat pentru dezvoltarea studiilor clinice în România, informează Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Cele şase instituţii semnatare sunt Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Comisia Naţională de Bioetică a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din ...

Read More »

Ministerul Sănătăţii: 1.492 pacienţi cu COVID-19, internaţi în spitale; 59 de decese – în ultima săptămână

Un număr de 1.492 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 163 de pacienţi, dintre care 134 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 139 sunt minori, 137 fiind internaţi în secţii şi doi în ATI. În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, au fost raportate ...

Read More »

Ministerul Sănătăţii: 1.492 pacienţi cu COVID-19, internaţi în spitale; 59 de decese – în ultima săptămână

Un număr de 1.492 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 163 de pacienţi, dintre care 134 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 139 sunt minori, 137 fiind internaţi în secţii şi doi în ATI. În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, au fost raportate ...

Read More »

Campanie pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa vaccinării în prevenirea bolilor

Institutul Naţional de Sănătate Publică se alătură Săptămânii Europene a Vaccinării, 23-29 aprilie, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică, dedicând întreaga lună aprilie desfăşurării campaniei „Luna Naţională de Informare despre VACCINARE”, prilej de a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa vaccinării în prevenirea bolilor. „Bolile infecţioase precum hepatita, poliomielita, difteria, tetanosul au reprezentat, în ...

Read More »

Iași: 22 persoane infectate cu Covid-19 din totalul de 228 testări efectuat

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în data de 02 aprilie 2023, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 22 persoane infectate cu Covid-19 din totalul de 228 testări efectuate. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 5 externări și 5 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat 1 deces în rândul persoanelor confirmate, numărul ...

Read More »

În perioada 20 – 26 martie, 46,7% dintre cazurile de COVID-19 – în Bucureşti şi judeţele Cluj, Iaşi, Sibiu şi Braşov

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 20 – 26 martie, 46,7% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Sibiu şi Braşov. În perioada de referinţă, au fost înregistrate 8.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 37 de decese la pacienţi cu COVID-19: ...

Read More »

Iași: 62 persoane infectate cu Covid-19

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în data de 28 martie 2023, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 62 persoane infectate cu Covid-19 din totalul de 671 testări efectuate. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 14 externări și 9 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat 1 deces în rândul persoanelor confirmate, numărul ...

Read More »

Rafila: România este de mulţi ani pe primele locuri la consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că, în contextul în care România se află de mai mulţi ani pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente, trebuie făcut ceva în acest sens pentru „a aduce lucrurile sub control”. „Este o consecinţă a faptului că România este de mulţi ani pe primele ...

Read More »

Coronavirus: OMS şi-a revizuit recomandările de vaccinare anti-COVID-19 pentru a se adapta la era Omicron

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a revizuit recomandările privind vaccinarea anti-COVID-19 pentru ca acestea să fie adaptate la noua fază a pandemiei, sugerând că adolescenţii şi copiii sănătoşi ar putea să nu mai aibă nevoie de o doză suplimentară, însă vârstnicii şi persoanele din grupele de risc ar trebui să primească un rapel la 6-12 luni după cea mai recentă ...

Read More »

Județul Iași: 110 persoane infectate cu Covid-19 

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în data de 27 martie 2023, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 110 persoane infectate cu Covid-19 din totalul de 671 testări efectuate. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 34 externări și 31 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat 1 deces în rândul persoanelor confirmate, numărul ...

Read More »

Ministerul Sănătăţii: Încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat

Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat care va avea loc în luna mai încep miercuri, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Dosarele vor putea fi depuse până pe 12 aprilie. Concursul va avea loc în data de 14 mai şi va fi organizat în centrul universitar Bucureşti, pentru locurile şi posturile rămase neocupate la domeniul Medicină la sesiunea din 20 ...

Read More »

Rafila: Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă schimbăm faţa Terapiei intensive în Neonatologie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se va schimba faţa Terapiei intensive în Neonatologie. Ministrul a amintit că anul trecut au fost achiziţionate 200 de incubatoare pentru mai multe spitale. „Am reuşit anul trecut un lucru foarte important – am achiziţionat 200 de incubatoare pentru multe spitale. 80 de unităţi sanitare ...

Read More »

Fotbal: Edward Iordănescu – Dacă vom înlănţui câteva rezultate pozitive, fondul de joc al naţionalei va creşte

Selecţionerul Edward Iordănescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care echipa naţională de fotbal va lega câteva rezultate pozitive, fondul jocului „tricolorilor” va creşte.   „Trebuie să spunem că nu suntem într-o perioadă fastă a noastră, dar nu suntem de ani de zile. Cu toţii suferim pentru echipa naţională, unii mai mult, alţii mai puţin, ...

Read More »

1.594 pacienţi cu COVID-19, internaţi în spitale; 37 de decese – în ultima săptămână

Un număr de 1.594 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 146 de pacienţi, dintre care 131 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 140 sunt minori, toţi fiind în secţii. În săptămâna 20 – 26 martie, au fost raportate de către INSP 37 de decese ...

Read More »