PDL a iniţiat o lege privind acordarea unui tichet valoric pentru programul “şcoală după şcoală”

after schoolPDL va depune o iniţiativă legislativă privind acordarea unui tichet valoric de 200 de lei în baza căruia copiii aflaţi la grupa pregătitoare şi cei din clasele I-IV pot beneficia de un program “şcoală după şcoală”, au anunţat deputaţii democrat-liberali Raluca Turcan şi Roberta Anastase, într-o conferinţă de presă comună. Turcan a subliniat că tichetul pentru programul ‘şcoală după şcoală’ reprezintă „o soluţie pe care PDL o oferă celor mulţi din sistemul de educaţie şi nu unor persoane avantajate de sistem”. „Valoarea tichetului de 200 de lei va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor nonguvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecţiilor, conform articolului 58, alineatul 2 din Legea Educaţiei naţionale.(…) Acest proiect completează practic capitolul din lege privind programul ‘şcoală după şcoală’ sau ‘after school'”, a spus Turcan. Ea a adăugat că programul are trei categorii de beneficiari. „Prima categorie este formată din copii şi părinţi. Programul contribuie la reducerea abandonului şcolar şi la întoarcerea în câmpul muncii a părinţilor. Este vorba despre un sistem de supraveghere, evaluare, recreere şi completare a cunoştinţelor acumulate în timpul orelor de curs. A doua categorie de beneficiari este formată din societatea civilă care este atrasă în acest proiect pentru că împreună cu consiliile de administraţie poate derula acest program, astfel încât să îndeplinească condiţiile pe care le-am menţionat, de supraveghere şi oferire a unor cursuri după orele de şcoală. A treia categorie de beneficiari este, evident, şcoala românească, pentru că în momentul în care copiii au unde să-şi petreacă orele libere rămase după orele de curs, sub atenta supraveghere a unor profesori care pot să ofere şi cursuri de întărire a cunoştinţelor acumulate, evident se va ajunge la o creştere a calităţii actului de învăţământ”, a precizat Turcan. Deputatul PDL a ţinut să precizeze că iniţiativa democrat-liberală a venit „pe de-o parte ca un angajament şi a sesizării problemei din partea copiilor, părinţilor şi profesorilor şi în acelaşi timp ca urmare a unui angajament al ministrului Educaţiei pe care şi l-a luat în faţa comisiei de specialitate în momentul audierii pentru funcţia de ministru”.