Raidurile americane în Irak și Siria nu reușesc să oprească înaintarea jihadiștilor

bocanci-militari-in-irak-foto-gabi-patrascu-mapnBombardamentele coaliției internaționale conduse de SUA împotriva pozițiilor grupării islamiste radicale Statului Islamic, începute pe 8 august în Irak și extinse pe 23 septembrie și în Siria, au reușit să împiedice căderea orașului strategic sirian Kobane, dar oprirea înaintării jihadiștilor pe celelalte fronturi se lasă așteptată, se arată într-o analiză publicată luni de AFP. În prezent, Statul Islamic continuă să câștige teren în vestul Irakului și își consolidează controlul asupra altor teritorii cucerite, însă responsabilii americani insistă că este prea devreme pentru a trage concluzii, mai ales că forțele irakiene și cele kurde încă nu și-au refăcut capacitățile militare. ‘Suntem abia în primul minut al meciului’, susține un înalt responsabil din Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală (CENTCOM). Totuși, înalți responsabili din administrația și armata americană recunosc că vor mai trece câteva luni până când armata irakiană va fi, cu sprijinul Statelor Unite, suficient de bine echipată și antrenată pentru a efectua cu succes contraatacuri terestre împotriva Statului Islamic. În plus, triburile sunnite din Irak nu s-au alăturat deocamdată trupelor guvernamentale, liderii acestora așteptând încă deciziile politice ale noului premier irakian Haider Abadi. Cât despre situația de la Kobane, responsabilii americani sunt de părere că, pentru moment, raidurile aeriene i-au ajutat pe combatanții kurzi să respingă asaltul jihadiștilor, dar admit că evoluțiile sunt incerte, mai ales că Turcia refuză acordarea oricărui ajutor militar kurzilor. De altfel, în interiorul coaliției antijihadiste par să existe divizări profunde. Pe lângă hotărârea Turciei de a împiedica orice consolidare militară a kurzilor, aceasta și statele din Golf au o viziune diferită de cea a Washingtonului în ce privește modalitatea de desfășurare a luptei împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad. Ele doresc o acțiune militară hotărâtă împotriva acestuia, opțiune respinsă deocamdată de oficialii americani, ce preferă să mizeze în continuare pe sprijinirea rebelilor moderați. Cât despre statele europene care s-au alăturat coaliției, ele participă numai la raidurile aeriene împotriva Statului Islamic în Irak, nu și în Siria. Obiectivele războiului nu sunt suficient de bine definite pentru a uni deplin statele coaliției, explică pentru AFP sub acoperirea anonimatului un responsabil francez, el considerând că există o serie de probleme politice care au repercusiuni asupra strategiei militare. Obiectivul inițial al acestei strategii a fost ca bombardamentele să creeze ‘o barieră de foc’ în calea ofensivei jihadiștilor, astfel încât trupele irakiene să poată trece la contraofensivă. Însă realitatea de pe teren arată că, după cele 630 de raiduri aeriene efectuate în Siria și Irak, jihadiștii continuă să avanseze, în special în provincia Anbar, în vestul Irakului. Statele Unite și-au dat seama că forțele irakiene sunt mai slabe decât au estimat inițial, explică Anthony Cordesman, analist la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington. Pe de altă parte, intensitatea campaniei de raiduri aeriene este mult mai redusă decât cea din Libia în anul 2011, unii calificând-o chiar timorată. Alții, mai ales responsabili militari americani și reprezentanți ai opoziției republicane, insistă că nu se pot obține rezultate doar cu loviturile aeriene, fiind necesară o intervenție terestră, acțiune pe care Administrația Obama încearcă să o evite. O astfel de părere este exprimată de un general american în retragere, care afirmă că SUA ‘au declanșat doar o burniță acolo unde era nevoie de un uragan’. Dar responsabili de la Pentagon argumentează că raidurile aeriene sunt limitate pentru a evita producerea de victime în rândul populației civile și sunt încrezători că, până la urmă, trupele irakiene vor reuși să întreprindă acțiuni contraofensive pe scară extinsă, ei dând ca exemplu recucerirea barajului de la Mosul, care, în opinia lor, dovedește că forțele locale pot întreprinde misiuni complexe.