Aproape 2.000 de persoane depistate cu diabet zaharat, în acest an, la Iași

diabetici depistati la iasiNumărul persoanelor afectate de diabetul zaharat de tip 2 este în creştere la nivel mondial. Astfel, potrivit ultimelor statistici ale Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF – International Diabetes Federation), aproximativ 400 de milioane persoane trăiesc cu diabet zaharat, peste 90% dintre acestea fiind diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. În ceea ce priveşte România, aproximativ două milioane de români trăiesc cu diabet zaharat şi alte peste trei milioane de persoane au prediabet, arată rezultatele studiului epidemiologic ”PREDATORR”, realizat în anul 2014, prezentat joi, 13 noiembrie, într-o conferință de presă prilejuită de marcarea, pe data de 14 octombrie, a Zilei Mondiale a Diabetului. Deși afecţiunea poate fi prevenită, studiul mai arată că prevalenţa diabetului zaharat în regiunea nord-estică a ţării, din care face parte şi judeţul Iaşi, este de 12,38%. Având în vedere că peste 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, bazat în principal pe o alimentaţie echilibrată şi pe educaţie fizică moderată, specialiştii din cadrul Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Iaşi au organizat conferinţa cu tema ”Alimentația și diabetul zaharat. Sănătatea se cunoaște de dimineață!”. Cu acest prilej, profesioniştii din județul Iaşi, implicaţi în managementul diabetului zaharat, au dezbătut problematica afecţiunii, importanţa alimentaţiei sănătoase în prevenirea şi controlul diabetului zaharat, precum şi rolul micului dejun, ca parte a unui stil de viaţă sănătos. ”În România s-a desfășurat acest amplu studiu epidemiologic (PREDATORR), care a arătat că  unul din nouă adulţi au diabet zaharat şi că unul din cinci diabetici nu știu că au această boala. Aceasta ne responsabilizează pe noi, profesioniștii din sănătate, dar și societatea, să ne unim forțele pentru a opri această epidemie. Un stil de viață sănătos, depistarea activă şi precoce a bolii sunt doar două măsuri care trebuie implementate”, a declarat prof. univ. dr. Mariana Graur, şeful Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Iaşi. Potrivit acesteia, în acest moment, în România există două milioane de diabetici, în condițiile în care în baza de date a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt înregistrați doar un million de diabetici. În ceea ce privește județul Iași, potrivit datelor oficiale, în acest moment sunt înregisrate 31.000 de persoane bolnave de diabet, dintre care 9.000 sunt tratate cu insulin. De remarcat este faptul că 80% dintre diabeticii din județul Iași sunt din mediul rural și doar 20% din mediul rural. În acest an, potrivit prof. univ. dr. Mariana Graur, în județul Iași au fost depistați aproape 2.000 de noi diabetici. Îngrijorător este că deşi până la 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, această afecţiune continuă să fie printre cele mai invalidante şi costisitoare boli. Potrivit specialiştilor în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, adoptarea unei diete variate şi echilibrate caloric poate ţine la distanţă această afecţiune complexă. Astfel, este încurajată o alimentaţie bogată în legume, fructe proaspete, cereale integrale, peşte şi nuci. De asemenea, se recomandă atingerea sau menținerea unei greutăți sănătoase, precum şi practicarea zilnică a 30 de minute de exerciţii fizice. Adoptarea acestor comportamente sănătoase ajută inclusiv persoanele deja diagnosticate cu diabet zaharat în controlul valorilor glicemice şi în evitarea complicaţiilor severe asociate. (E.M.)