Realizarea autostrăzii Moldova – Transilvania, o șansă pentru întreaga Regiune de Nord-Est

sansa autostraziiJoi, 4 decembrie, la Piatra Neamţ a avut loc dezbaterea publică ”Autostradă pentru Moldova”, la eveniment fiind invitați toţi preşedinţii de consilii judeţene din Regiunea de Nord-Est (Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani, Bacău și Neamț), parlamentarii, primarii de oraşe, municipii şi municipii reşedinţă de judeţ din Moldova, oameni de afaceri, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie, reprezentanţi ai Guvernului şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi centrale din Republica Moldova, reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi ai Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova, precum şi reprezentanţi ai Guvernului României. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Mugur Cozmanciuc, deputat,  Boris Gherasim, vice-ministru al Transporturilor în Guvernul Republicii Moldova, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Constantin Apostol, directorul executiv al ADR Nord-Est, Petru Movilă, deputat, Eugen Ţapu, senator. “Prin această întâlnire am tras un semnal de alarmă foarte clar către Guvern cu privire la introducerea Autostrăzii Moldova-Transilvania în Master Planul General de Transport al României. Singura şansă ca Moldova să iasă din subdezvoltare este realizarea autostrăzii care să ne lege de Vestul României şi al Europei. Este singura soluţie care răspunde nevoilor întregii regiuni de Nord-Est şi care sprijină şi Republica Moldova în parcursul său european. Sunt mâhnit că niciun reprezentat al Guvernului nu a participat la acest eveniment. Eu am fost doar un facilitator. Suntem în al 12-lea ceas şi introducerea în Master Planul General de Transport al României a autostrăzii Moldova – Transilvania pentru a putea fi finanţată cu bani europeni este şansa întregii regiuni de Nord-Est pentru mai multă bunăstare, mai multe locuri de muncă şi mai multe investiţii. Dacă în periaoda următoare autostrada nu se va regăsi între priorităţie incluse în MasterPlan, nu va exista nicio şansă să o finanţăm pe bani europeni până în 2022”, a declarat Cristian Adomniței, președintele CJ Iași. ”Felicit organizatorii şi mă bucur că există un interes din partea României pentru deschiderea Republicii Moldova către Europa.  Această autostradă nu ajută doar regiunea Moldovei din România ci, în egală măsură, Moldova de pe malul stâng al Prutului. Am semnat rezoluţia autostradă pentru Moldova cu toată încrederea că acest proiect va prinde viaţă în următorii ani”, a precizat, la rândul său, Boris Gherasim, vice-ministru în Guvernul Republicii Moldova. “Fac un apel la toţi factorii de decizie din Regiunea de Nord-Est, indiferent de culoarea politică, să susţină acest proiect. Trebuie să fim uniţi pentru că doar aşa vom reuşi să convingem guvernul să introducă autostrada în Master Planul General de Transport al României”, a spus și Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău. “Felicit organizatorii. Este o investiţie transregională şi, având în vedere că până în 2022 România s-a angajat să crească indicatorii socio-economici din regiune într-un ritm alert, această autostradă este cu atât mai necesară”, a declarat Neculai Apostol, preşedintele ADR Nord-Est. (E.M.)