INTERESUL COMUNITAR

Adi Cristi

Ar trebui ca lucrurile să se limpezească deja. Ambiguitățile, confuziile, stările de șoc ar trebui să se calmeze, să intre ”în rândul normalității”.  Prea multă instabilitate emoțională strică și este chiar periculoasă pentru luarea unor decizii de care depinde, la urma urmei, viitorul nostru imediat. Vorbind despre viitorul imediat să ne amintim că noi, românii, suntem maeștri marilor ratări, marilor pierderi de oportunități, cum a fost startul anilor 1990, atunci când am aruncat totul în aer cu neinspirata mineriadă, decontată forțat în reacția opiniei publice față de un pretins abuz al societății civile, ieșită în stradă să protesteze.

Atunci era mult prea mare distanța dintre mentalitatea conducătorilor (aceeași cu aceea a conducătorilor comuniști, care de fapt au preluat și noua Putere) și valorile unei democrații asumate, dar lipsită de fundamentul instituţiilor sale , Legislativ, Executiv, Justiție, Presă, instituţii care erau substituite de entuziasmul real al câștigării libertății, după aproape jumătate de secol de dictatură comunistă.

Evident că, astăzi, privind retrospectiv, mare parte dintre greșelile comise ies ca undelemnul la suprafață, fiind practic condamnate chiar de artizanii acestora, la vremea respectivă. Judecata de după se dovedește a fi cea mai necruțătoare cenzură post factum, care nu are decât forța învățăturii de minte și nicidecum nu poate reveni asupra timpul, pentru a înlocui efectele deja produse, de cele mai multe ori, nimicitoare pentru prezentul de atunci. Singura consolare ar fi ”învățătura din greșeli”, dacă, într-adevăr, s-ar putea reține o astfel de atitudine, din aproape în aproape, existând posibilitatea unor reveniri în timp, atât de necesare corecțiilor întru stabilitatea sistemului.

Istoria post-decembristă a României are această claritate și limpezire a faptelor comise în văzul tuturor, chiar dacă ele au fost gândite în spatele ușilor închise, cu marile riscuri ale mistificării adevărului, ale deturnărilor de sensuri și, nu în ultimul rând, profitând de imensa doză de credulitate a unui popor dornic de adevărata schimbare, de la comunism la capitalism. De la societatea mult cântată și slăvită a regimului politic care ”are grijă de toți, în egala măsură a nevoilor fiecăruia, la regimul politic bazat pe competiție, în care regula este dictată de valoarea validată de dictatura legii, aceeași pentru toți.

Votul popular s-a transformat în ultimul sfert de secol dintr-un reflex al spiritului gregar, într-o măsură a judecății în cunoștință de cauză. Chiar dacă acesta este încă un enunț, fără prea mare acoperire în practica electorală, este de apreciată situația în care cetățeanul își revendică dreptul său de a vota, oriunde s-ar afla, în condițiile impuse de lege.

Ceea ce nu putem ascunde, nici după aproape 200 de ani, de când mișcările sociale din spațiul mioritic au început să-și ceară dreptul la cuvânt, este caracterul spiritului de turmă, ce încă ne domină societatea, același spirit care, în noul spațiu public, spațiul virtual al internetului, capătă o viteză de propagare egalând chiar viteza luminii. Într-un astfel de spațiu distanțele nu mai contează, sunt practic egale cu zero, existând posibilitatea transmiterii unui mesaj, în același timp real, în toată lumea.

Efectul benefic pentru unii și dezastros pentru alții, a fost probat pe 16 noiembrie 2014, moment în care Klaus Iohannis s-a trezit, fără să-și dea seama cum de a fost posibilă această minune,  președintele României, după ce a reușit, în numai șase zile, să adune în dreptul său votul a aproape 25% (din electoratul român care a ieșit la vot în turul II) mai mult decât o făcuse pe 2 noiembrie 2014.

Această performanță nu ne oferă garanția că această imensă voință a electoratului slujește nevoia stringentă a României de acum. Oricum, rămâne valabilă formularea ”avem ceea ce merităm”, ceea ce nu ne asigură garanția că avem tot binele din lume. Poate, încă nu merităm să o ducem bine, poate încă mai avem de învățat din lecția democrației, ca un regim politic centrat pe nevoile cetățeanului, pe drepturile și libertățile acestuia, așa cum trebuie să conștientizăm faptul că cetățeanul este, la rândul său, dator să fie parte din această năzuință, prin eforturile sale directe, decontate binelui colectiv, definit de interesul general, de interesul comunitar, interes care depășește acum cadrul național.