Vanuatu: Stare de urgență decretată după trecerea ciclonului Pam

furtuna-eAutoritățile din Vanuatu au decretat duminică stare de urgență după trecerea ciclonului Pam care a devastat acest arhipelag din Pacificul de Sud, confirmând moartea a șase persoane. „Guvernul a declarat stare de urgență în întreaga țară”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Biroului național responsabil cu gestionarea catastrofelor, Paulo Malatu. „În (capitala) Port Vila, au fost confirmat decesul a șase persoane, precum și 20 de răniți”, a adăugat el. Pe de altă parte, ONG-ul umanitar Oxfam a făcut cunoscut că ciclonul a distrus aproape 90% din locuințele din Port Vila. „Va fi probabil una din cele mai grave catastrofe văzute vreodată în Pacific, amploarea nevoilor umanitare va fi enormă”, a declarat directorul Oxfam pentru Vanuatu, Colin Collet van Rooyen. „Comunități întregi au fost luate de vânt”, a adăugat el. Prezent la conferința Națiunilor Unite dedicată dezastrelor naturale, desfășurată la Sendai (nord-estul Japoniei), președintele statului Vanuatu a luat cuvântul sâmbătă și a cerut ajutor comunității internaționale în urma distrugerilor provocate de ciclonul Pam. „Adresez un apel, în numele guvernului și poporului din Vanuatu, comunității internaționale pentru a ne da o mână de ajutor să facem față calamităților care ne-au lovit”, a declarat președintele Baldwin Lonsdale, citat de AFP.