O nouă cerere de arestare a lui Darius Vâlcov, trimisă de DNA la ÎCCJ

Darius VâlcovProcurorii DNA au solicitat marți judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale. Aceasta este a doua cerere de arestare trimisă în instanță de DNA, după ce Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pe 2 aprilie, în dosarul de trafic de influență. Potrivit unui comunicat al DNA, remis marți AGERPRES, începând cu anul 2011 și până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși. Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări (trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei,
3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie inscripționat „Renoir”, un tablou inscripționat „Jean Cocteau”, o pictură pe lemn inscripționată „Aurel Acasandrei”. Ulterior, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate de către Darius Vâlcov prin interpuși, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări. Pe tablouri figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea, Octav Băncilă etc. În aceeași cauză, procurorii au propus prelungirea arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 aprilie, în cazul lui Minel Prina, primarul suspendat al municipiului Slatina și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 aprilie, pentru Lucian Petruț Șușală. Pe 1 aprilie, Senatul a aprobat a doua cerere a DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov.