Un japonez, arestat în cazul dronei de pe acoperișul reședinței premierului nipon

Un japonez a fost arestat sâmbătă, după ce el a recunoscut că este la originea dronei descoperite miercuri pe acoperișul reședinței premierului nipon Shinzo Abe și care conținea o cantitate mică de substanțe radioactive, a anunțat poliția locală, citată de AFP.

Yasuo Yamamoto, un șomer de 40 de ani, s-a predat vineri poliției prefecturii din Fukui, la 350 kilometri vest de Tokyo, cu un echipament de ghidare a dronei, explicând că a dorit astfel să-și exprime opiniile sale negative față de energia nucleară.

Pe blogul său citat de mass-media locală, pretinsul ‘pilot’ al dronei explică faptul că aparatul transporta într-o sticlă nisip contaminat de la Fukushima, locul catastrofei nucleare din 2011, și un mesaj în care își exprima opoziția față de energia atomică.

Premierul nipon Shinzo Abe nu se afla miercuri, în momentul descoperirii dronei, la reședința sa din Tokyo, el fiind prezent la summitul Asia-Africa de la Jakarta (Indonezia).

Un oficial nipon a declarat ulterior că guvernul ar putea introduce noi reglementări în privința dronelor, în prezent zborurile unor astfel de aparate nefiind supuse niciunei restricții în Japonia.