24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Iluzia că suntem liberi nu mai are la dispoziție o majoritate care să creadă în așa ceva. Drepturile și libertățile cetățenești sunt doar ”o poveste de adormit copiii”, dacă aceștia oricum adorm din alte cauze naturale. Nu ne mai aparținem, nu ne mai stăpânim destinul, nu mai suntem în stare să ne trăim singurătatea, în libertatea ei de a ne avea doar pe noi înșine în preajmă. Suntem din ce în ce mai străini, din ce în ce mai îndepărtați și mai necunoscuți gesturilor noastre, pe care le-am crezut a fi gesturi reflexe, gesturi care pot să ne ocupe și să ne cucerească.
Trăim cu ciudata impresie că aparținem unei democrații funcționale, în care majoritatea dictează regula jocului, că libertățile cetățeanului sunt centrul de greutate care are forța necesară echilibrării tuturor puterilor recunoscute ale unui stat de drept. Aceasta ar trebui să fie lecția de dictare la care cetățeanul de rând este invitat să ia parte, astfel încât să știe cine este, de unde vine și încotro va merge.
De fapt, în realitatea palpabilă, descoperită de ochiul liber, scăpat din zgarda acestor teme pentru acasă, sunt descoperite cu totul alte realități, ce nu se regăsesc în acest opis atât de frumos, bogat și armonios conceput pentru cei care sunt bântuiți de curiozitatea de a știi ceea ce ei trăiesc în direct.
Dintr-o dată, te trezești că ceea ce discuți cu iubita, ceea ce îți propui să fie intimitatea vieții tale particulare, apare în tot felul de breaking news-uri, din stenogramele ”scăpate printre degete” de procurorii DNA, pentru care ai devenit suspect în tot felul de cauze. Să nu fiu înțeles greșit. La câtă corupție este în țară ar mai trebui înființate vreo zece astfel de DNA-uri, pentru a mai echilibra oarecum forțele.
Dar, totul e să fim atenți la felul în care ne angajăm în acest război de ”care pe care”. Trebuie să nu uităm că regula jocului nu trebuie să se abată de la valorile democrației, valori construit în jurul drepturilor și libertăților cetățenești, ce nu trebuie sacrificate, ce nu trebuie negociate. ”Lucrul cu oamenii” s-a dovedit de câteva secole lucrul cel mai dificil, mai ales dacă acesta capătă dimensiunea lucrului cu comunitatea, cu societatea, cu poporul, cu țara. Dacă ar trebui să împaci un semen, efectul s-ar vedea imediat. Dacă ar trebui să împaci un popor, atunci ai nevoie de un stat puternic și drept, nu doar de un conducător. Ca să ai acest ”stat puternic și drept” ai nevoie de legi care să-ți garanteze că în fața cetățeanului statul acesta nu va derapa atunci când va trebui să-i asigure viitorul. Mai ai nevoie și de un feed back decisiv, acela prin care să poți constata că nimeni nu este mai presus de lege, că legea este aceeași pentru toți, indiferent dacă aceștia sunt săracii lipiți pământului sau bogații de top ai țării.
Pentru a ajunge la această conștiință de sine fiecare dintre noi ar trebui să dea un examen la etică și morală. Conducătorii noștri, dar și numiții acestora în punctele de decizie ale statului de drept, ar trebui să aibă exercițiul demisiei de onoare pe care să o activeze atunci când viața le-ar jucat feste, când slăbiciunile umane ”le-ar luat mințile” pentru o secundă, o lună, un an… Acești aleși ai neamului, înainte de a primi votul poporului sau înainte de a accepta o funcție de răspundere în instituțiile statului de drept, trebuie să dea dovada forței lor morale de a nu se lăsa momiți de oglinjoarele și mărgelele colorate, de a nu se arăta interesați de farmecele și nurii funcției, care le vor face accesul direct la toate tentațiile și ispitele vieții de zi cu zi. Puterea creează această imagine deformată a realității, oferindu-le conducătorilor imagini deformate în favoarea lor, a mediului înconjurător. Astfel, cei de la putere se cred cei mai deștepți, cei mai puternici, cei mai irezistibili, dar și cei mai invidiați, urmăriți, pizmuiți… Un astfel de conducător, care a căzut în această capcană, este o victimă sigură, numai bună de scos în față atunci când procurorii DNA, de exemplu, ajung la ei prin diferite metode dintre cele mai de contestat astăzi, când pericolul terorismului a dat mură în gură unei profesii care, cândva, excela printr-un raționament imbatabil. Demonstrațiile anchetatorilor, de pe vremea lui Sherlock Holmes, Maigret sau a lui Hercule Poirot, erau desăvârșite prin logică, inteligență și mai ale prin respectul pe care aceștia îl arătau demnității umane, chiar dacă era vorba de ”oameni fără demnitate”, acuzați de faptele pe care le-au săvârșit.
Prezumția de nevinovăție ar trebui să fie de partea acuzatului și nicidecum de partea anchetatorului. Dar, aceasta este o cu totul altă temă de meditație. Deocamdată vorbim despre începuturile curățeniei de primăvară, chiar dacă aceasta a început încă din toamnă.
