Egipt: Fostul președinte Hosni Mubarak, condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție

MubarakFostul președinte egiptean Hosni Mubarak și cei doi fii ai săi, Alaa și Gamal, au fost condamnați, sâmbătă, la trei ani de închisoare pentru corupție, potrivit AFP și Reuters. Cei trei, care vor trebui să plătească și o amendă de 16,4 milioane de dolari, au fost găsiți vinovați pentru deturnarea a peste 10 milioane de euro reprezentând fonduri publice. Cazul a fost rejudecat de un tribunal din Cairo în urma deciziei Curții de Casație de desfășurare a unui nou proces, după ce a anulat hotărârea în primă instanță prin care Mubarak, acum în vârstă de 87 de ani, fusese condamnat la trei ani de închisoare. Hosni Mubarak și cei doi fii ai săi au apărut sâmbătă în boxa acuzaților în costume civile, spre deosebire de precedentele audieri, la care erau îmbrăcați în uniformele de deținut. Deocamdată nu este clar dacă fostul președinte egiptean și fiii săi vor fi din nou arestați și dacă noua condamnare, care poate fi contestată în apel, este sau nu acoperită de perioada de detenție preventivă, care a expirat deja în luna ianuarie.