Epidemia de Ebola din Liberia s-a încheiat, declară OMS

ebola-and-congoEpidemia de Ebola s-a încheiat în Liberia, a declarat sâmbătă, la Monrovia, un reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Alex Gasa, în cursul unei ceremonii oficiale la care a luat parte și președintele acestei țări africane, Ellen Johnson Sirleaf, transmite AFP.

OMS a făcut acest anunț în contextul în care au trecut 42 de zile de la ultimul caz confirmat de analizele de laborator, ultima persoană care a murit din această cauză fiind înhumată la 28 martie. Până la 9 mai, a trecut un interval de timp de două ori mai mare decât perioada de incubație a bolii, care este de 21 de zile, și nu s-a depistat niciun nou caz de contaminare cu Ebola.

Acest lucru reprezintă ‘o realizare monumentală’ pentru Liberia, țară în care s-au produs într-un an 4.700 de decese din cauza acestei maladii, din totalul de peste 11.000 înregistrate la nivel mondial, a apreciat Alex Gasa. Perioada de vârf a epidemiei — cea mai gravă de la identificarea acestui virus în 1976 — a fost în august-septembrie 2014, când s-au contabilizat ‘300-400 de noi cazuri pe săptămână’, a reamintit reprezentantul OMS.
Totodată, el a atras atenția că este nevoie de vigilență în continuare întrucât epidemia nu a fost stinsă încă Sierra Leone și Guineea, țări vecine cu Liberia, unde numărul de îmbolnăviri este într-un considerabil regres.
Actuala epidemie de Ebola a început în decembrie 2013, în Guineea, și s-a manifestat mai ales în cele trei state africane menționate, unde s-au identificat mai bine de 26.500 de îmbolnăviri.