Breaking News

Marea Britanie denunţă iniţiativa Comisiei Europene privind gestionarea imigraţiei clandestine

Jean-Claude JunckerPreşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat un plan de acţiune în domeniul imigraţiei şi azilului, iniţiativa fiind respinsă imediat de Marea Britanie, care se opune aplicării principiului solidarităţii în materie de refugiaţi, relatează site-ul agenţiei AFP.”Imigranţii care ajung în Uniunea Europeană traversând Marea Mediterană trebuie repatriaţi”, a declarat ministrul britanic de Interne, Theresa May.”Nu sunt de acord cu Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, care susţine că niciun imigrant sau refugiat interceptat pe mare nu trebuie repatriat împotriva voinţei sale. O asemenea abordare nu face decât să încurajeze oamenii să îşi rişte vieţile”, a insistat Theresa May.Planul de acţiune adoptat miercuri de Comisia Europeană prevede modalităţi de evitare a migraţiei pe cale maritimă, salvarea imigranţilor găsiţi pe mare şi distribuirea în statele membre ale Uniunii Europene.Planul detaliază o serie de acţiuni imediate şi strategii, precum crearea unui centru pentru refugiaţi în Niger.Ideea distribuirii imigranţilor în spaţiul Uniunii Europene în funcţie de cote a generat reacţii ostile. În afară de Marea Britanie, premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a catalogat iniţiativa drept „o nebunie”.