Adi Cristi
Adi Cristi

LA IAȘI S-A NĂSCUT PASUL DECISIV

Adi Cristi

Adi Cristi

De această dată ieșenii vor avea șansa de a lua parte, de a participa chiar, la unul dintre cele mai ambițioase proiecte culturale post-decembriste, în douăsprezece licee și colegii naționale ale orașului în cursul dimineților și în zece cartiere ale orașului în timpul după-amiezilor. Peste o sută de poeți vor fi prezenți la Iași, rostindu-și poeziile în limba română, invitați din toate colțurile țării, din vestul, sudul, estul, nordul și centrul țării, dar și de dincolo de Prut sau Tisa, dincolo de Dunăre, din zona Banatului Sârbesc, din Franța, Germania, Israel, spații în care limba română oferă creatorilor o șansă în plus de identitate națională.

În același timp, la Iași este invitat și poetul polonez Alexander Nawrocki, cel care ne va prezenta care este traseul pe care Iașul va trebui să-l parcurgă, pentru a intra în rândul orașelor agreate de UNESCO,  pentru a sărbătorii în fiecare an Ziua Mondială a Poeziei, alături de orașele Londra, Paris, Varșovia, Vilnius.

La Iași, începând de azi, vor fi prezenți cinci laureați ai Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu, Ileana Mălăncioiu, Emil Brumaru, Dinu Flămând, Ion Mureșan, Gabriel Chifu, poeți care se vor încadra în programul festivalului internațional, alături de poeții ieșeni, dar și de cei sosiți din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Israel, Franța, Germania.

Ieșenii îi vor primi în cartierele lor, în care locuiesc, din Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor), Nicolina I, Podu Roș, Tătărași, Frumoasa, Piața Unirii, Palas, Pietonalul ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, Piața ”Mihai Eminescu” și Parcul Copou, așa cum elevii ieșeni vor fi gazdele acelorași zece grupe de câte zece poeți, în fiecare dimineață, începând cu 27.05.2015 și până pe 29.05.2015. Astfel, Colegiile Naționale ”Mihail Sadoveanu”, ”Costache Negruzzi”, ”Emil Racoviță”, ”Octav Băncilă”,  ”Garabet Ibrăileanu”, ”Vasile Alecsandri” precum și Liceul Pedagogic, Liceul cu Program Sportiv, liceele teoretice”Dimitrie Cantemir”, ”Al, Ioan Cuza”, ”Gheorghe Asachi” și Seminarul Teologic, vor oferi elevilor întâlniri de referință cu o parte din scriitorii pe care ei îi învață din manualele școlare. Pe viu vor fi întâlniri esențiale de ambele părți. În același timp, cei care se vor lăsa capacități de evenimentul ”Poezia la Iași” vor avea șansa cunoașterii a zece artiști plastici, esențiali picturii contemporane: Dan Hatmanu, Felix Aftene, Traian Mocanu, Bogdan Marcu, Ioan Vânău, Doru Cernea, Florin Morun, Mihai Coțoveanu, Florin Buciuleac, Dorin Lehaci.

Pe podiumul poeziei vor mai urca și virtuozi instrumentiști (din rândul cărora amintim pe Radu Ștefan, Silviu Labeș, Vasile Tănăsucă, Cristian Mandache, Ștefan Covalciuc, Gabriel Alexandroaie,  care vor interfera cu poezia, dar și cu dansul, asigurat de elevii prof. Neagu, de la Școala Populară de Artă.

Întreaga manifestare va fi memorată grație efortului profesioniștilor în fotografie și arte vizuale, membri ai Clubului de pe lângă Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.

Nu pot să nu mă opresc asupra unui nume care a făcut posibilă această aventură a poeziei la Iași, în cadrul Festivalului Internațional al Educației. Primarul (fie el și suspendat) Gheorghe Nichita este cel care a agreat fără nici o ezitare această provocare, ce a ajuns astăzi la a doua ediție, cu o proiecție creionată până în anul 2021. El este cel care a semnat primele titluri de ”Poet al Iașului”,  titluri acordate primilor 46 de poeți participanți la prima ediție a Festivalului Internațional ”Poezia la Iași” 2014.

Anul acesta Primăria Municipiului Iași, va continua să acorde titlul de ”Poet al Iașului” la încă 41 de poeți invitați, din cei peste o sută de poeți participanți la ediția a II-a a festivalului, precum și 15 titluri de ”Ambasador al Poeziei”. Pentru prima oară se vor acorda și zece titluri de Artist Plastic al Iașului. Aceste distincții se doresc a fi o ”înregimentare” a valorilor actuale în rigorile acestui festival, care își propune să prezinte ieșenilor adevăratele ”pietre prețioase”, adunându-le în spațiul acesta în care poate fi făurită coroana identității noastre naționale.

Vă invit să participați deschis la Festivalul Internațional ”Poezia la Iași”, în cartierele în care vor ajunge poeții limbii române, astfel încât să demonstrăm că la Iași s-a născut pasul decisiv, pasul hotărâtor, de aici s-a dat tot timpul ”tonul la cântec”, atunci când a fost vorba despre destinul poporului român, fie că a fost în anii 1848, 1859, 1918 sau în 1989.