„Pas cu pas”, prima carte scrisă de preşedintele Klaus Iohannis, tradusă în limba maghiară

klaus-iohannis-octav-ganea„Pas cu pas”, prima carte scrisă de preşedintele României, Klaus Iohannis, a apărut, în această săptămână, în traducere în limba maghiară, la editura Cser, sub titlul „Nagyszebentől az elnöki palotáig/ Din Sibiu la palatul prezidenţial”.

Versiunea în limba maghiară, apărută în traducerea lui Lakatos Mihály, va fi disponibilă deopotrivă în Ungaria şi în România, informează un comunicat remis MEDIAFAX de editura Curtea Veche, unde a fost publicat volumul.

Cartea va apărea peste câteva luni şi în limba bulgară, la editura Ciela Norma.

„Pas cu pas”, de Klaus Iohannis, a apărut la Curtea Veche Publishing în timpul campaniei electorale din 2014 şi, încă de la prezentarea volumului la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus (noiembrie 2014), editura a primit solicitări pentru traducerea volumului în limbile bulgară, germană, maghiară şi olandeză.

Volumul a fost bestsellerul anului 2014 în România, înregistrând peste 130.000 de exemplare vândute, şi a marcat numeroase recorduri editoriale.

Cu ocazia Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2015 (20 – 24 mai), editura Curtea Veche a lansat al doilea volum semnat de preşedintele României – „Primul pas” -, care dezvăluie informaţii din culisele campaniei electorale şi despre primele zile ale mandatului de preşedinte.