Florin Cântic, noul director executiv al Fundației ”Iași – Capitală Culturală Europeană 2021”

cantic directorFlorin Cântic ar putea deveni noul director executiv al Fundației ”Iași – Capitală Culturală Europeană 2021”, acesta urmând să-l înlocuiască în funcție pe Dan Doboș, care și-a anunțat la începutul acestei luni demisia din cadrul organizației.  Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, un proiect de hotărâre în acest sens ar urma să fie supus aprobării aleșilor locali în cadrul ședinței de săptămâna viitoare a Consiliului Local al Municipiului (CLM) Iași. Odată cu numirea sa în funcția de director executiv al FICCE 2021, Florin Cântic va prelua, în mod automat, și calitatea de manager al proiectului, care are ca scop desemnarea Iașiului drept Capitală Culturală a Europei în anul 2021. În ultima perioadă, conducerea Fundației ”Iași – Capitală Culturală Europeană în 2021” s-a aflat în atenția presei și a publicului, după ce reprezentanții opoziției din CLM Iași au criticat în termeni duri modul defectuos și total netransparent în care aceasta își desfășoară activitatea. Pentru remedierea acestei situații, PSD a propus, la ultima ședință a Legislativului local, cooptarea în bord-ul fundației a unui reprezentant al opoziției, în persoana fostului viceprimar Marius Dangă, liderul consilierilor liberali din CLM. Propunerea, care a stârnit numeroase controverse, inclusiv în rândurile PNL, a fost, în cele din urmă, respinsă de către Marius Dangă, acesta argumentându-și decizia prin ”netransparența prin care conducerea fundației a înțeles să comunice cu ieșenii” și, respectiv, refuzul acesteia de a face public modul în care au fost cheltuite în ultimii doi ani cele 1,5 milioane de lei alocate de la bugetul local. În locul lui Marius Dangă, liberalii au propus ca din bord-ul FICCE 2021 să facă parte un reprezentant al societății civile, în persoana profesorului Daniel Șandru, directorul revistei ”Timpul”. (E.M.)