Vulpescu: Promulgarea Codului fiscal – un gest de responsabilitate, inclusiv pentru consumul de cultură din România

Ionuț VulpescuMinistrul Culturii Ionuț Vulpescu subliniază că promulgarea Codului fiscal este un gest de responsabilitate, inclusiv pentru consumul de cultură din România. „Mi-e teamă că din nou ajungem să minimalizăm importanța unei măsuri fiscale cheie, cum este reducerea TVA la 5% pentru cărți”, a precizat ministrul într-un comunicat remis AGERPRES, făcând referire la intervenția președintelui Klaus Iohannis pe subiectul Codului fiscal. Potrivit lui Vulpescu, elevii, studenții și „devoratorii” de cărți vor putea să cumpere aceste produse culturale mai ieftin numai dacă noul Cod fiscal este promulgat de președintele Iohannis.”A inventa pretexte pentru a întârzia cât mai mult aplicarea unor măsuri cerute, practic, de întreaga societate nu este decât expresia unei lupte politice fără orizont, care nu ține cont de agenda publică. Nu văd niciun motiv pentru care fiscalitatea din România să nu contribuie, prin acest ansamblu de măsuri, la crearea unui climat economic mai bun, mai prietenos cu investitorii, care să contribuie la consolidarea evoluțiilor bune din economie. Este greu de justificat orice acțiune de blocare a reformelor fiscale inițiate de către Guvernul Ponta și majoritatea guvernamentală”, a afirmat Ionuț Vulpescu.