Breaking News

Președintele israelian, amenințat cu moartea după ce a denunțat ‘terorismul evreiesc’

Poliția israeliană a deschis o anchetă privind amenințările publicate pe rețelele de socializare împotriva președintelui Reuven Rivlin, care a condamnat ‘terorismul evreiesc’ după un incendiu soldat cu moartea unui bebeluș palestinian, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al instituției, citat de AFP.

Chiar în ziua atacului anti-palestinian de vineri, Rivlin a publicat pe pagina sa de Facebook un text, în arabă și în ebraică, intitulat ‘mai mult decât rușine, simt durere’. ‘Durerea uciderii unui mic bebeluș, durerea de a-mi vedea poporul alegând calea terorismului și de a-și pierde umanitatea’, scria președintele israelian, în condițiile în care părinții și fratele bebelușului care a murit se zbat încă între viață și moarte. Atacul, comis de coloniști evrei potrivit palestinienilor, a provocat consternare în Israel și a declanșat o dezbatere printre israelieni și palestinieni privind ‘impunitatea’ de care s-ar bucura extremiștii evrei din partea autorităților israeliene. Niciun suspect nu a fost arestat până în prezent. ‘Din nefericire, se pare că până acum am tratat fenomenul terorismului evreiesc cu lejeritate’, a adăugat președintele, făcând apel la luarea unor măsuri concrete împotriva autorilor unor astfel de acte. În cele peste 2.000 de comentarii care au urmat, unii salută această luare de poziție, în timp ce alții denunță ‘un trădător’. ‘Ticălos trădător. Sfârșitul său va fi mai rău decât cel al lui Ariel Sharon’, premierul israelian care a murit după ce a petrecut opt ani în comă, amenință unul dintre cei care au postat comentarii. ‘În Rusia, te-ar fi găsit tăiat în bucățele într-o cutie de pantofi’, a scris un alt internaut. Poliția a anunțat că a deschis o anchetă după ce a primit unele informații din partea serviciului de securitate al președinției. În 1995, prim-ministrul Yitzhak Rabin a fost asasinat în timpul unui miting pentru pace la Tel Aviv de către un activist al extremei drepte, după o campanie virulentă a dreptei împotriva acordurilor de la Oslo semnate cu palestinienii în 1993.