Rugbyștii ieșeni, învinși la limită în Capitală

la limitaDupă aproape două luni de pauză, campionatul Diviziei Naționale de Seniori (DNS) la rubgy a fost reluat sâmbătă, 15 august, cu jocurile etapei a XII-a. Formația Poilitehnica-Unirea Iași a evoluat în Capitală, în compania formației CSA Steaua Under 23, echipă care nu are drept de promovare în Superligă, ea fiind un ”satelit” al Stelei. La capătul unui meci deosebit de spectaculos, gazdele s-au impus, în final, cu scorul de 20-14 (13-8). Ieșenii au început foarte bine meciul, deschizând scorul în minutul 12, printr-un eseu reușpit de Giușcă și o transformare (min. 18) a lui Plai. Treptat, gazdele revin în joc și preiau conducerea până la pauză cu 13-8. În repriza secundă, Plai, de la oaspeți, a mai reușit două transformări, însă bucureștenii au continaut rirtmul susținut de la finalul primei reprioze și au câștigat, finalmente, meciul cu scorul de 20-14. Antrenorul Iulian Iftenie a spus că partida contra celei de-a doua echipe a Stelei a fost un prilej foarte bun de verificare a potențialului echipei, în perspectiva partidelor viitoare. ”După cum se știe, rezultatele în jocurile cu CSM București și Steaua nu se contabilizează la finalul sezonului regulat, astfel încât nu am putut risca să ne accidentăm jucătorii pentru obținerea, cu orice preț, a victoriei. Și așa avem probleme cu linia I, compartiment pe care sper să-l completam în cel mai scurt timp cu jucători de valoare. Ne preocupa întâlnirile din play-off, când trebuie să atingem forma maximă”, a declarat antrenorul principal al ieșenilor. În urma partidei cu Steaua, Politehnica-Unirea Iași ocupă, în continuare, locul 4 în clasamant. În etapa viitoare, rugbyștii ieșeni vor întâlni sâmbătă, 22 august, în deplasare, formația CS Năvădari, ocupanta locului 2 în clasament. (E.M.)