Brașov: Pilotul planorului dispărut este din nou căutat în zona localității Teliu

Un număr de 47 de persoane de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov, pădurari, vânători de munte și polițiști au reluat vineri căutările pilotului planorului dispărut la începutul lunii august.

„Căutările au loc în zona localității Teliu, în locul numit „La Trifangă”, de la intersecția DN10 Brașov-Buzău cu un drum forestier spre județul Covasna. Căutările vor avea loc în cursul zilei de vineri ținând cont că din această zonă, în data de șapte august când a au început căutările, au venit primele indicii cu privire la dispariția pilotului și a planorului, dar și în urma analizelor efectuate”, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt.Ciprian Sfreja.

Căutările pilotului și planorului nu au încetat în județul Brașov din momentul dispariției. Zilnic, echipe formate din salvamontiști, jandarmi montani, pădurari, voluntari, persoane care sunt bine pregătite efectuează căutări pe trasee montane greu accesibile.

Mircea Crăciun, care a dispărut cu planorul în ziua de 6 august, după ce a decolat din Masivul Postăvarul, este considerat cel mai bun pilot de planor de distanță din România. Pilotul și planorul au fost căutați în mai multe județe Brașov, Covasna, Bacău, Dâmbovița, Argeș, Buzău, fără nici un rezultat.