FESTIVALUL ENESCU Vulpescu: Aș fi fericit să știu că ne-am făcut cu toții datoria față de memoria lui Enescu

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a declarat duminică, la Sala Palatului, la finalul ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu, că ar fi fericit să știe că toată lumea și-a făcut datoria față de memoria marelui compozitor, față de iubitorii acestuia și față de propria conștiință.

El a invitat publicul să-și amintească vorbele lui George Enescu, care considera că datoria incumbă „bunătate, loialitate, cinste, corectitudine și exactitate”.

„Aș vrea să ne reamintim vorbele lui George Enescu: ‘Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă știu. Îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru se cuprind și bunătatea și loialitatea și cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toții datoria și lumea își va recăpăta sensul ei suprem’. Aș fi fericit să știu că ne-am făcut cu toții datoria, față de memoria lui George Enescu, față de admiratorii lui, față de iubitorii lui, față de conștiința noastră”, a spus ministrul Culturii, la începutul părții a doua a concertului de închidere a festivalului susținut de Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

Amintind că „într-o lume tot mai complicată, mai frământată de conflicte”, în care „multe ne pot despărți și ne despart”, precum „politica, interesele economice, ideologiile, vanitățile noastre”, Vulpescu a afirmat că „muzica și cultura au menirea să ne unească pentru că ne întorc la esența umanității, ne fac pe toți egali în fața frumosului fără să ne uniformizeze”.

„Ele ne amintesc că avem valori comune și numai aceste valori ne pot ajuta să trecem de la o lume a confruntării și intereselor la una a armoniei și solidarității”, a spus ministrul, subliniind că „talentul artiștilor care au cântat și au cântat și au încântat aceste zile de septembrie, ne-au readus bucuria, plăcerea, imaginea armoniei, stări pe care prea puțin le mai simțim într-o lume a dezordinii, într-o actualitate din ce în ce mai turbulentă ori legăturile puternice și de durată nu pot exista în afara emoției”.

El a mulțumit președintelui și directorului artistic al Festivalului Enescu, maestrul Ioan Holender.

„După ce a făcut timp de două decenii dovada profesionalismului său și a iubirii de muzică în fruntea Operei din Viena, și-a pus experiența la ultimele șapte ediții în slujba Festivalului George Enescu, care, sub bagheta sa, a crescut în calitate și în prestigiu”, a spus Vulpescu.

Ministrul Culturii a mulțumit și „celui care se ocupă cu discreție și pasiune de organizarea festivalului, de mai bine de două decenii, directorul Artexim, Mihai Constantinescu”.

„Sunt convins că așa cum putem organiza un asemenea eveniment de anvergură, putem să-i oferim și condiții de desfășurare demne de renumele său, inclusiv o sală de concerte în acord cu exigențele acestui început de secol”, a mai spus ministrul.

Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam a încântat publicul, duminică, la Sala Mare a Palatului, în concertul de închidere a celei de-a XXII-ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.

În ciclul Mari orchestre ale lumii, Royal Concertgebouw, dirijată de Andris Nelsons, a susținut un program care cuprinde: Simfonia nr. 2 în Re Major, op. 73 de Johannes Brahms ; Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 nr. 2 de George Enescu și „Daphnis și Chloé” Suita nr. 2 de Maurice Ravel.

Cea de-a XXII-a ediție a adus în Capitală artiști și formații de primă mână la nivel mondial care au concertat pe scenele bucureștene timp de 22 de zile, printre prezențele notabile numărându-se, după 15 ani de discuții, Orchestra Filarmonicii din Berlin care a urcat pe scena Sălii Palatului, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle.

Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români au fost prezenți la ediția de anul acesta a evenimentului, printre orchestrele care au încântat publicul numărându-se: San Francisco Symphony, Israel Philharmonic, dirijată de celebrul Zubin Mehta, Filarmonica din Viena, Orchestra Operei din Munchen, Staatskapelle Dresden, London Symphony Orchestra, Orchestra din Sankt Petersburg.