COD GALBEN de ninsori în mai multe judeţe din ţară. Strat de zăpadă de 25 de centimetri pe Vârful Omu

zapadaAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare COD GALBEN de ninsori, valabilă începând de astăzi, ora 16.00, până miercuri, la ora 14.00, în mai multe judeţe din ţară.Potrivit avertizării, în intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului.În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15…20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.Cel mai mare strat de zăpadă – de 25 de centimetri – este pe Vârful Omu din Munţii Bucegi, iar marţi dimineaţă ninge în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste o mie de metri, precum şi în judeţele Braşov, Covasna, în zona montană din Sibiu şi în Harghita.”În zona Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste o mie de metri, avem numai ninsori. Avem ninsori şi în zona depresionară din estul Transilvaniei şi lapoviţe în sudul Transilvaniei. Cel mai mare strat de zăpadă la ora 8.00 era de 25 de centimetri, la Vârful Omu”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, meteorologul Alina Şerban de la Administraţia Naţională de Meteorologie.De asemenea, ninge în judeţele Braşov, Covasna, în zona montană din Sibiu şi în Harghita.Meteorologul Narcisa Milian de la Serviciul Regional de Prognoza Vremii din cadrul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud – Sibiu a declarat pentru MEDIAFAX că în judeţul Braşov stratul de zăpadă proaspăt depus variază între cinci centimetri la Predeal şi 14 centimetri la Fundata, în judeţul Sibiu, la Bâlea Lac, s-au depus opt centimetri de zăpadă, iar pe Vârful Lăcăuţi, în judeţul Covasna, stratul de zăpadă măsoară şase centimetri. Şi la Roşia Montană, în judeţul Alba, ninsorile au format ”petice de omăt”.În judeţul Harghita ninge în staţiunea Harghita Băi, dar şi în zonele mai joase, în localităţile din bazinul Ciucului, în staţiunea Izvoru Mureşului şi în zona Odorhei.Preşedintele Asociaţiei ”Panorama 1753”, care reuneşte hotelierii din staţiunea Harghita-Băi, a declarat că în zonă s-au depus între trei şi cinci centimetri de zăpadă.”Am aşteptat ninsorile, am pus şi tunurile dezăpadă pe pârtiile de schi, în speranţa că va continua să ningă în următoarele zile, aşa cum s-a anunţat”, a spus Kristaly.Chiar dacă zăpada nu s-a depus încă pe şosele, drumarii au intervenit cu material antiderapant încă de la primele ore ale dimineţii.”Ninge în bazinul Ciucului, şi în bazinul Odorhei, nu este vânt şi a început să se aştearnă. Drumurile sunt încă negre-umede. 15 utilaje acţionează pe drumurile din judeţ şi, începând de la ora 4.00, de când ploaia s-a transformat în ninsoare, au fost împrăştiate 130 de tone de material antiderapant”, a declarat un reprezentat al dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltul”.Administratorii drumurilor naţionale şi judeţene din Harghita sunt pregătiţi pentru sezonul rece, inclusiv pentru căderi masive de zăpadă. La prima întâlnire a Comandamentului judeţean de iarnă, săpătămâna trecută, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că Regionala de Drumuri Braşov a încheiat contracte cu o asociere de firme locale şi regionale, astfel că 56 de utilaje vor acţiona pentru deszăpezirea reţelei de drumuri naţionale din Harghita.”Pe timp de iarnă vor fi la dispoziţie 42 de utilaje cu lamă, 12 încărcătoare şi o freză performantă pentru căderi masive de zăpadă, existând posibilitatea ca acestea să fie suplimentate, la cerere. În ceea ce priveşte aprovizionarea cu material antiderapant, există un stoc de 3.600 de tone de sare, din cele 31.000 de tone necesare pentru toată iarnă şi se va începe aprovizionarea cu nisip”, a declarat şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita.Potrivit acestuia, semnalizarea de iarnă a fost montată, iar parapeţii parazăpezi au fost montaţi în proporţie de 80 la sută, pe 2.500 de metri liniari, din cei 3.000 necesari în judeţ, restul de 500 de metri pătraţi urmând să fie instalaţi în perioada următoare.