Exercițiul fizic ar incita la consumul de alcool

cum-sa-ti-cresti-toleranta-la-alcool-secrete-ca-sa-faci-fata-cu-brio-perioadei-de-petreceri_size1Sportivii care fac mișcare regulat sunt și cei care consumă alcool în mod regulat și moderat – este concluzia unui studiu realizat de cercetători de la Pennsylvania State University, menționat joi de 20minutes.fr. Prin urmare, consumul de alcool este departe de a fi incompatibil cu o activitate fizică regulată. Ideea că cei mai dedicați sportivi fac cruce pe sticlă ar fi astfel falsă dacă exercițiul fizic îi incită să consume alcool. Pentru a analiza legătura dintre sport și alcool, cercetătorii de la Pennsylvania State University au examinat obiceiurile de viață ale unui grup reprezentativ de 150 de femei și bărbați adulți, cu vârste cuprinse între 18 și 75 de ani, pe câteva perioade de câte trei săptămâni din timpul unui an. Concluziile au fost destul de clare: „Oamenii beau mai mult ca de obicei în zilele în care au o activitate fizică”, arată ei. Această legătură este valabilă în toate anotimpurile, atât la bărbați cât și la femei, studenți sau pensionari. Datele arată că oamenii vizați au un consum moderat de alcool, nefiind vorba de exces. Pentru a explica această relație, cotidianul New York Times menționează un studiu realizat pe animale, explicând că sportul, ca și alcoolul, duc la o creștere a activității cerebrale în părțile legate de procesul de recompensă. Unul dintre autorii studiului apreciază că și unii factori sociologici joacă un rol important în relația între alcool și sport. Spiritul de camaraderie apărut pe teren și coabitarea cu partenerii îi pot face pe sportivi să continue la un bar local. Ar fi faimosul efect „a treia repriză”, încheie 20minutes.fr.