Inaugurarea în Ungaria a statuii unui ministru antisemit, amânată sine die

imageResize (4)Controversata inaugurare în centrul Ungariei a statuii unui fost ministru antisemit din anii ’30 a fost amânată sine die în urma protestelor pe care le-a suscitat proiectul, au declarat marți organizatorii evenimentului, potrivit AFP. Amplasarea, iar apoi dezvelirea statuii ministrului Balint Homan (1885-1951) urmau să aibă loc în 29 decembrie în comuna Szekesfehervar, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la nașterea acestuia. ‘Orașul Szekesfehervar și primarul său au suferit atacuri serioase și amenințări din partea unor persoane indignate de activitatea lui Balint Homan, care totuși a făcut atâtea pentru a construi acest oraș’, a declarat Gabor Kovacs, președinte al Fundației Balint Homan. ‘Fundația noastră respinge aceste acuzații, dar a decis să amâne data inaugurării statuii’, a adăugat el, fără a anunța vreo nouă dată. Circa 300 de persoane, între care și emisarul american pentru combaterea semitismului, manifestaseră duminică la Szekesfehrvar, răspunzând apelului lansat de organizații evreiești, care și-au multiplicat în ultimele săptămâni condamnările la adresa proiectului. Ministru al educației și al cultelor în mai multe rânduri între anii 1932-1942, Balint Homan este autorul mai multor legi antievreiești și a cerut, de asemenea, deportarea evreilor din Ungaria în 1944. Promotorii proiectului statuii — membri ai partidului de extremă dreaptă Jobbik — au primit finanțări din partea statului și a municipalității. Vineri, primarul localității Szekesfehervar — membru al partidului de dreapta al premierului Viktor Orban — a invitat totuși Fundația Balint Homan să-și ‘reconsidere’ proiectul și să restituie banul public. Organizația a indicat că va remite fondurile și va organiza o colectă cetățenească. Guvernul Orban este acuzat cu regularitate că acoperă acțiunile extremei drepte și că minimalizează complicitatea statului ungar în deportarea evreilor. Dar marți după-amiază, Orban a condamnat formal în Parlament acest proiect al statuii, ca răspuns la întrebarea unei deputate din opoziția socialistă. ‘Balint Homan era un colaborator al opresorilor și pentru aceasta guvernul nu va putea susține niciodată ridicarea unei statui în memoria lui. Din același motiv, guvernul nu va susține nici proiectul unei statui dedicate lui Miklos Horthy (lider ungar, aliat lui Hitler)’, a declarat premierul ungar.