Breaking News

Frigul ne dă dureri de cap

În anotimpul rece, durerile de cap sunt mult mai frecvente decât în alte perioade ale anului. Frigul influenţează direct apariţia cefaleei, dar şi indirect, prin afecţiunile pe care le provoacă sau le agravează. În anotimpul rece, durerile de cap sunt mult mai frecvente decât în alte perioade ale anului. Frigul influenţează direct apariţia cefaleei, dar şi indirect, prin afecţiunile pe care le provoacă sau le agravează. Virozele respiratorii şi gripa sunt printre primele motive de apariţie a durerilor de cap în acest anotimp. Cefaleea este adeseori simptomul de debut al virozelor şi se asociază apoi cu stare febrilă, rinoree, strănut, dureri musculare. Sinuzita acută sau acutizarea unei sinuzite cronice este şi ea de multe ori o consecinţă a expunerii la frig. Reacţia inflamatorie apare la nivelul sinusurilor frontale, iar cefaleea se loca­lizează, de asemenea, frontal. Durerea este persistentă şi se asociază cu senzaţie de presiune, obstrucţie nazală, rinoree. Nevralgiile de trigemen sau de nerv facial sunt şi ele cauzate de frig. În aceste situaţii, du­rerea de cap se localizează unilateral în zona frunţii, a ochilor şi este intensă, a­sociată uneori cu senzaţie de arsură.Iarna o altă cauză a durerilor de cap este spondiloza cervicală. Simptomele asociate cefaleei sunt durerea în zona cefei, ameţeala, amorţeli ale mâinilor. Tensiunea arterială are tendinţă de creştere iarna, iar hipertensivii suferă variaţii de tensiune în acest sezon. O consecinţă a acestor fluctuaţii este cefaleea, însoţită de ameţeli, tulburări de vedere, oboseală.    Şi cei mici suferă frecvent de cefalee în sezonul rece. La fel ca adulţii, copiii pot contacta viroze, însă durerile lor de cap pot fi cauzate şi de afecţiuni din sfera ORL, precum otitele, adenoiditele sau amigdalitele. Ele au o incidenţă mai mare iarna. Când nici una dintre aceste probleme medicale nu este cauza durerilor de cap, singura explicaţie poate fi meteosensibi­litatea. Milioane de oameni acuză cefalee la schimbările de presiune atmosferică şi de temperatură, la umiditate crescută şi când cerul este înnorat. Specialiştii neurologi au explicat acest fenomen prin modificările chimice şi electrice care se produc în creier. Durerea pulsează şi se resimte de obicei pe o singură parte a capului.