Iohannis: Parteneriatul cu SUA, apartenența la NATO și la UE – pilonii fundamentali pe care se construiește politica externă a României

Parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la NATO și la UE rămân pilonii fundamentali pe care se construiește politica externă a României, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis. „Parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la NATO și la UE au fost, sunt și vor rămâne pilonii fundamentali pe care se construiește politica externă a României”, a spus șeful statului, la reuniunea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România. Evenimentul a fost deschis de noul Nunțiu Apostolic în România, monseniorul Miguel Maury Buendia.