Breaking News

Turcia: Eșec în parlament privind reformarea Constituției, comisia de resort dizolvată

Parlamentul turc nu a reușit să ajungă la un acord cu privire la reformarea Constituției, din cauza divergențelor legate de trecerea la un regim prezidențial, dorită de șeful statului, Recep Tayyip Erdogan, transmite miercuri AFP, citând surse din parlamentul de la Ankara. Principala formațiune de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), a părăsit marți seară lucrările comisiei privind reforma Constituției. „Nu am ajuns la un consens. Întrucât nu mai avem mijloacele de a lucra împreună, această comisie este dizolvată”, a declarat președintele legislativului, Ismail Kahraman, citat de presa locală. Comisia, formată din 12 deputați din cele patru partide reprezentate în Adunarea Națională, își începuse lucrările la 3 februarie. În 2013, parlamentul de atunci nu a reușit să redacteze o nouă Constituție care să ia locul celei moștenite de la junta militară după puciul din 1980. După alegerea sa în fruntea statului în 2014, Erdogan, care a condus anterior guvernul timp de 11 ani, militează cu insistență în favoarea unui regim prezidențial, în locul celui actual care acordă prim-ministrului cea mai mare parte a puterilor executive. Adversarii lui Erdogan se opun însă categoric unei întăriri a atribuțiilor președintelui, pe care îl acuză deja de derivă autoritară. În urma alegerilor de la 1 noiembrie, Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan a câștigat majoritatea absolută (317 mandate din totalul de 550), dar a ratat-o pe cea calificată necesară pentru a organiza singur un referendum sau a vota o reformă constituțională. Potrivit comentatorilor, omul forte al țării ar putea folosi acest eșec pentru a convoca noi alegeri în acest an, în speranța că AKP va obține majoritatea calificată necesară pentru organizarea unui referendum (330 de mandate) sau amendarea Constituției (367 de mandate).